StiripesurseDiasporaBruxelles-ul dă voie Lituaniei să-şi facă GARD la frontiera cu Belarus

Bruxelles-ul dă voie Lituaniei să-şi facă GARD la frontiera cu Belarus

Publicat:

Ridicarea unui gard la frontiera dintre Lituania şi Belarus pentru a împiedica intrarea ilegală a migranţilor este o ”idee bună”, dar pentru această lucrare de construcţii nu va fi acordată nicio finanţare comunitară, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit AFP şi agerpres.

Comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Ylva Johansson, a apreciat în mod ”favorabil” construirea acestei bariere, după discuţii cu autorităţile lituaniene privind evoluţia situaţiei provocate de sosirile de migranţi dinspre Belarus, a declarat Adalbert Jahnz, purtător de cuvânt al executivului UE.

Citește și: Mexicul se angajează să protejeze o jurnalistă amenințată de traficanții de droguri

Numărul migranţilor sosiţi de la începutul anului în Lituania, stat membru al UE, a ajuns la 4.110, în ”creştere considerabilă” faţă de perioada similară din 2020.

”Însă acest lucru nu înseamnă că fonduri europene vor servi la finanţarea acestei bariere. Comisia nu finanţează nicio barieră, niciun zid. Nu există nicio contradicţie între a spune că ridicarea unei bariere este o idee bună şi a refuza să o finanţezi”, a precizat Jahnz.


Lituania a solicitat un ajutor european pentru a face faţă valului de migranţi. ”Procedurile pentru alocarea de fonduri sunt în desfăşurare. Fondurile UE vor fi alocate acolo unde ele aduc o valoare adăugată pentru gestionarea frontierelor externe ale UE”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Instrumentalizarea migraţiei de regimul din Belarus împotriva Lituaniei a determinat preşedinţia slovenă a Consiliului UE să convoace pentru 18 august o reuniune de criză a miniştrilor de interne europeni, pentru a reacţiona la ”ameninţarea la adresa securităţii”.

Parlamentul lituanian se reuneşte marţi în sesiune plenară pentru a dezbate un proiect de construire a unui gard metalic acoperit cu sârmă ghimpată pentru a opri migranţii care traversează în număr mare frontiera Belarusului cu Lituania.

Citeşte şi:  România a fost avertizată din 2017 că riscă să încalce regulile europene

Citește și: Insula Martinica se ÎNCHIDE și le recomandă turiștilor să plece

Un număr extrem de mare de migranţi au ajuns în Lituania, Letonia şi Polonia în ultimele săptămâni, iar preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a fost acuzat că a deschis graniţele ţării sale în scopul exercitării de presiuni asupra Uniunii Europene pentru ca aceasta să ridice sancţiunile instituite împotriva regimului său, după contestata sa realegere în funcţie în urmă cu un an.

Dacă proiectul va fi adoptat de parlament, Lituania va construi, pentru 152 milioane de euro, un gard metalic de patru metri înălţime, ce va fi acoperit cu sârmă ghimpată, pe o distanţă de 508 de kilometri, a relatat agenţia de presă Baltic News Service, citând serviciul naţional de frontieră al Lituaniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.