StiripesurseDiasporaBudapesta 'dă de pământ' cu un raport european: 'Vor să pedepsească...

Budapesta ‘dă de pământ’ cu un raport european: ‘Vor să pedepsească Ungaria!’

Publicat:

Raportul elaborat de eurodeputata Judith Sargentini ‘este o încercare de a pedepsi Ungaria’ pentru politica sa independentă şi suverană în domeniul migraţiei, a declarat miercuri Gergely Gulyas (foto), şeful de cabinet al Biroului prim-ministrului ungar, potrivit MTI, transmite şi agerpres.

Raportul elaborat de eurodeputata Judith Sargentini constată ”un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene” şi cere activarea procedurii articolului 7, care suspendă dreptul de vot al unui stat în Consiliul European.

Citeşte şi: Emisari ai Seulului au ajuns la Phenian

Într-un interviu acordat Inforadio, oficialul ungar a spus că Budapesta şi Comisia Europeană au ajuns la acorduri asupra majorităţii temelor relevante incluse în raportul Sargentini. El a adăugat că singura problemă rămasă este politica în domeniul migraţiei, inclusiv ceea ce, în opinia eurodeputatei, ‘guvernul ungar face greşit’.

Ungaria protejează frontierele externe ale Uniunii Europene şi afirmă clar că depinde de cetăţenii fiecărei ţări să decidă alături de cine vor să trăiască, a subliniat Gergely Gulyas.


Citeşte şi: Donald Trump vrea ca toată lumea să pună o presiune maximă pe Iran

Raportul Sargentini va fi dezbătut în plenul Parlamentului European pe 11 septembrie. În opinia lui Gulyas, este corect că Ungaria va fi reprezentată şi apărată de premierul Viktor Orban la această dezbatere.

Referitor la alegerile europene de anul viitor, oficialul ungar a accentuat că actualul executiv de la Budapesta doreşte să se asigure că Partidul Popular European (PPE, la care este afiliată formaţiunea Fidesz, aflată la guvernare în Ungaria) rămâne cea mai mare forţă politică din Parlamentul European. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.