StiripesurseDiasporaBudapesta, în clocot - Protest de amploare împotriva guvernului Viktor Orban

Budapesta, în clocot – Protest de amploare împotriva guvernului Viktor Orban

Publicat:

Mii de persoane au mărşăluit sâmbătă prin centrul capitalei ungare Budapesta pentru a protesta împotriva noii legi adoptate în decembrie privind orele de muncă suplimentare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Denunţate de critici drept favorabile “sclaviei”, amendamentele la legea muncii prevăd creşterea la 400 a numărului de ore suplimentare pe care angajaţii pot fi solicitaţi să le presteze anual, adică două luni de muncă în plus, pe care angajatorul le poate plăti trei ani mai târziu.

Citește și : Kanter refuză deplasarea în Anglia: “Nu merg din cauza acelui nebun, preşedintele Turciei. Sunt şanse să fiu ucis acolo”

Grupuri de opoziţie au organizat mai multe acţiuni de protest în ultimele săptămâni la Budapesta şi în alte oraşe din Ungaria împotriva a ceea ele consideră a fi un regim autoritar al premierului conservator Viktor Orban.

Demonstraţia de sâmbătă, organizată de partide de opoziţie, sindicate şi grupuri ale societăţii civile, vizează în special noua lege a muncii numită de critici “legea sclaviei”.


Protestatarii au mărşăluit prin zăpadă din Piaţa Eroilor până la clădirea Parlamentului, pe malul Dunării, purtând bannere cu mesaje antiguvernamentale.

“Nu suntem de acord cu aproape tot ce se întâmplă de când acest guvern a preluat puterea (în 2010), de la corupţie la
pseudo-democraţie”, a declarat o protestatară în vârstă de 50 de ani.

Ea a afirmat că tot mai mulţi unguri ies în stradă deoarece “legea sclaviei afectează un număr mare de persoane”.

Unii protestatari au postat masaje pe social media sau au purtat bannere prin care cer o “grevă naţională”.

Citește și : John Bolton avertizează regimul Assad împotriva utilizării armelor chimice în Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.