StiripesurseDiasporaBudapesta nu cedează în războiul cu Soros: 'Nici măcar el nu...

Budapesta nu cedează în războiul cu Soros: ‘Nici măcar el nu poate fi mai presus de lege’

Publicat:

Ungaria a trimis la Comisia Europeană răspunsul său în legătură cu procedurile de infringement lansate din cauza legilor Ungariei privind ONG-urile finanţate din străinătate şi universităţile străine, a anunţat luni un oficial din Ministerul Justiţiei de la Budapesta, citat de agenţia MTI, conform agerpres.

În răspunsul său, guvernul a explicat că restricţiile impuse de legile în cauză sunt necesare şi proporţionale, a declarat secretarul de stat Pal Volner într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Un britanic a adormit în avion şi s-a trezit la 8500 km de casă

“Nu avem ce face dacă aceste restricţii vor dăuna intereselor (finanţatorului american) George Soros”, dar “nici el măcar nu poate fi mai presus de lege” în Ungaria, a spus Volner. El şi-a exprimat speranţa că CE “ar reveni la temeiul legal în baza căruia au fost adoptate aceste reglementări”.

Volner a insistat că dezacordurile dintre Ungaria şi CE privind aceste legi sunt în principal de natură politică şi nu legală.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.