StiripesurseDiasporaBulgaria blochează petrodolarii Venezuelei

Bulgaria blochează petrodolarii Venezuelei

Publicat:

Bulgaria a blocat la cererea SUA mai multe milioane de euro transferuri operate de compania petrolieră a Venezuelei prin această ţară, cu încălcarea sancţiunilor americane, a anunţat miercuri Parchetul General bulgar, informează AFP, potrivit agerpres.

Sofia a neutralizat un cont deschis la o bancă bulgară prin care tranzitau bani ai companiei naţionale venezuelene PDVSA spre alte ţări, a detaliat procurorul general Sotir Ţaţarov.

Citește și: Parlamentul European şi Comisia Europeană au ajuns la un acord privind Nord Stream 2 

“Este vorba de milioane de euro”, a precizat directorul Agenţiei Naţionale de Securitate a Bulgariei, Dimităr Gheorghiev, în timpul unei conferinţe de presă la Sofia. Bulgaria, care a fost alertată de Washington, “verifică tot sistemul său bancar pentru a şti dacă au fost primite alte transferuri din Venezuela şi dacă sume au fost transferate în străinătate”, a adăugat el.

SUA au adoptat sancţiuni împotriva regimului chavist al lui Nicolas Maduro şi îl susţin pe preşedintele Parlamentului venezulean, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei la 23 ianuarie şi a fost recunoscut de circa 50 de state.


“Obiectivul este de a ne asigura că bogăţia poporului venezuelean nu a fost furată” în avantajul regimului Maduro, a dat asigurări ambasadorul SUA în Bulgaria, Eric Rubin.

Citește și: Australia redeschide tabăra de migranți de pe Insula Christmas

Potrivit Procurorului General, contul suspect, care cuprinde conturi secundare, a fost deschis de un avocat bulgar cu dublă cetăţenie. “Transferurile de pe acest cont nu au nimic de-a face cu activităţile sale de avocat”, a subliniat el. Avocatul, susceptibil de a fi urmărit pentru “spălare de bani”, nu se află în prezent în Bulgaria, a precizat Procurorul General.

Fondurile transferate prin Bulgaria serveau în mod oficial la finanţarea de activităţi sportive sau la cumpărarea de produse alimentare, ceea ce Washingtonul contestă.

Carlos Paparoni, preşedintele Comisiei de Finanţe a Adunării Naţionale venezuelene şi apropiat al lui Guaido, a anunţat duminică pe contul său de Twitter că PDVSA a încercat să deturneze fonduri publice via Bulgaria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.