StiripesurseDiasporaBulgaria cere Turciei să înceteze operațiunea militară din Siria

Bulgaria cere Turciei să înceteze operațiunea militară din Siria

Publicat:

Bulgaria a transmis marţi Turciei vecine să îşi oprească ofensiva militară din nord-estul Siriei, spunând că violenţa ar putea duce la creşterea numărului de migranţi care trec frontiera şi la amplificarea riscului unei crize umanitare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Insistăm ca acţiunile militare să fie oprite. Acest conflict nu poate fi rezolvat decât prin diplomaţie”, a declarat presei premierul Boiko Borisov (foto) după o reuniune a Consiliului de Securitate al Bulgariei despre situaţia din Siria.

Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

“Suntem ferm convinşi că operaţiunea militară trebuie să se oprească şi că riscul unei crize umanitare este foarte mare. Iar dacă va exista o criză umanitară, acest lucru ar însemna o creştere a fluxurilor de migranţi”, a spus el.

Bulgaria, stat membru al UE care are o graniţă terestră cu Turcia de peste 300 de kilometri, nu se confruntă în prezent cu vreo presiune a migranţilor care vor să intre pe teritoriul său, a precizat Borisov.


Turcia, care găzduieşte 3,6 milioane de refugiaţi sirieni, a ameninţat că “va deschide porţile” pentru a le permite acestor refugiaţi să se îndrepte spre Europa dacă UE se opune acţiunilor Turciei din nordul Siriei.

În timp ce preşedintele american Donald Trump a impus sancţiuni Turciei, UE a decis luni să adopte o poziţie mai blândă permiţându-le statelor membre să ia în considerare propriile restricţii asupra vânzărilor de arme către Turcia – o măsură care va fi considerată cel mai probabil fără însemnătate din moment ce armele reprezintă doar 45 de milioane de euro din schimburile comerciale de peste 150 de miliarde de euro dintre Turcia şi UE.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Premierul bulgar şi-a reiterat sprijinul pentru acordul pe care UE l-a semnat cu Turcia în privinţa refugiaţilor în 2016. În urma acordului, Bruxellesul a oferit un ajutor de miliarde de dolari pentru ca Ankara să oprească afluxul de migranţi spre Europa după ce peste un milion de persoane au intrat în blocul comunitar.

“Vreau ca acordul cu Turcia să fie respectat. Dacă 50.000 sau 100.000 sau 200.000 de migranţi intră în Bulgaria, nu ştiu ce se va întâmpla cu ţara. Şi atât timp cât Turcia respectă acordul cu Bulgaria 100%, sunt obligat să susţin acea poziţie”, a mai declarat Borisov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.