StiripesurseDiasporaBulgaria face încă un pas către a cincea rundă de alegeri...

Bulgaria face încă un pas către a cincea rundă de alegeri legislative în mai puţin de doi ani

Publicat:

Bulgaria a făcut luni un nou pas către organizarea celei de-a cincea runde de alegeri parlamentare în mai puţin de doi ani, după ce partidul ”Continuăm Schimbarea” al ultimului premier – demis prin moţiune de cenzură – Kiril Petkov a returnat mandatul de formare a guvernului, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres

Preşedintele bulgar Rumen Radev urmează să încredinţeze în zilele următoare acest mandat unei alte formaţiuni politice, după eşecul partidului declarat anticorupţie ”Continuăm Schimbarea” şi înaintea lui a partidului conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov şi câştigător al alegerilor din octombrie.

Citește și : Forţele ucrainene rămân pe poziţii în două oraşe-cheie din estul Ucrainei

Dacă eşuează şi a treia – şi ultima – încercare de formare a unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea guvernului, în aprilie se vor desfăşura noi alegeri.

Premierul propus de partidul ”Continuăm Schimbarea” a pierdut vineri un vot parlamentar asupra priorităţilor sale politice, fiind susţinut doar de un partid tot de orientare liberală, Bulgaria Democratică.


A treia încercare de formare a executivului va fi încredinţată acestui din urmă partid sau Partidului Socialist, ambele cu şanse reduse de reuşită.

Totuşi, liderul formaţiunii GERB, Boiko Borisov, a declarat săptămâna trecută că va susţine Bulgaria Democratică pentru formarea unei majorităţi. Însă coliderul partidului ”Continuăm Schimbarea”, Asen Vasilev, a estimat că ar fi un ”miracol” să se reuşească acest lucru.

Citește și : Facebook ELIMINĂ postările care sprijină asaltul din Brazilia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.