StiripesurseDiasporaBulgaria : Ministerul Apărării prezintă proiectele de modernizare a forțelor armate

Bulgaria : Ministerul Apărării prezintă proiectele de modernizare a forțelor armate

Publicat:

Ministerul bulgar al Apărării intenţionează să încheie acorduri pentru repararea celor 14 aeronave Suhoi Su-25 din dotarea forţelor aeriene bulgare, din care 10 nu sunt operaţionale, a declarat marţi titularul ministerului, Krassimir Karakaceanov, într-un interviu acordat televiziunii naţionale bulgare, citat de BTA, conform agerpres.

Potrivit ministrului, forţele aeriene ale ţării dispun în momentul de faţă de şapte avioane MiG-29 operaţionale, iar alte opt trebuie reparate, operaţiune care urmează să se desfăşoare în Bulgaria, cu piese achiziţionate din Rusia. Ministerul bulgar al Apărării a contractat corporaţia rusă RSK MiG pentru întreţinerea aeronavelor sale MiG-29 în următorii patru ani, contra unei sume de 81 milioane de leva (circa 41 milioane de euro), a menţionat ministrul.

Citește și : Aproximativ 700.000 de persoane și-au părăsit locuinţele în acest an din cauza luptelor din Siria (ONU)

Karakaceanov a precizat că în câteva săptămâni urmează să fie prezentat cabinetului şi parlamentului proiectul revizuit pentru achiziţia de noi avioane de luptă. Dacă iniţial erau avute în vedere doar Suedia şi concernul SAAB pentru aeronave Grippen noi, SUA şi Portugalia pentru aparate F-16 second-hand şi Italia pentru aeronave Eurofighter second hand, noul proiect va prevedea şi solicitarea de oferte pentru avioane F-16 second hand şi noi, pentru avioane F-18 de la Boeing, pentru aparate F-16 modernizate din Israel, Eurofightere noi din Germania şi Rafale din Franţa. Cadrul financiar pentru acest proiect este de 1,5 miliarde leva, a adăugat ministrul.

El a mai spus că înainte de finele lui aprilie va fi prezentat Consiliului de miniştri proiectul privind cumpărarea de vehicule blindate pentru forţele terestre, în valoare de 1,2 miliarde leva, în care se va urmări de asemenea cuprinderea unui număr cât mai mare de oferte, cerinţa principală fiind ca vehiculele să fie asamblate şi reparate în Bulgaria.


Citește și : SUA : Consilierul pentru securitate internă al preşedintelui Donald Trump a demisionat

Un al treilea proiect, care prevede construirea a două noi nave de patrulă modulare pentru forţele navale, va fi gata în luna mai, a mai afirmat ministrul bulgar al apărării, care a explicat că societatea bulgară MTG-Dolphin, care era singurul candidat la contract şi fusese deja selectată, s-a retras în ultimul moment deoarece suma de 820 de milioane de leva alocată navelor a trebuit redusă cu 164 de milioane de leva pentru plata TVA de 20%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.