StiripesurseDiasporaBulgaria negociază cu SUA achiziționarea de avioane de luptă F-16

Bulgaria negociază cu SUA achiziționarea de avioane de luptă F-16

Publicat:

Guvernul bulgar a aprobat propunerea de deschidere a negocierilor cu SUA în vederea achiziţiei a opt avioane de luptă F-16, care să înlocuiască aparatele MiG-29 de fabricaţie sovietică şi care să crească interoperabilitatea cu forţele NATO, a anunţat ministrul apărării, Krasimir Karakacianov, după şedinţa de miercuri a executivului, relatează Reuters şi BTA, potrivit agerpres.

‘Guvernul propune parlamentului să aprobe deschiderea negocierilor cu Statele Unite în vederea achiziţiei de noi avioane de luptă’, a afirmat ministrul într-o declaraţie de presă.

Citeşte şi: Poliţia australiană este în alertă maximă după descoperirea unor colete suspecte la ambasadele străine – FOTO/VIDEO

Coaliţia de guvernare de centru-dreapta dispune de o majoritate redusă în parlament, unde votul este aşteptat săptămâna viitoare.

Contractul pentru avioanele F-16V Block 70 produse de Lockheed Martin este în valoare de circa 1,8 miliarde de leva (2,1 miliarde de dolari), fiind vorba despre cea mai importantă achiziţie militară a Bulgariei de după căderea regimului comunist.


În urma unui precedente cereri de oferte, Ministerul Apărării îşi exprimase preferinţa pentru avioane noi Gripen, produse de suedezii de la Saab, dar procedura a fost relansată după ce o comisie parlamentară a cerut revizuirea sa.

Sofia a primit oferte din partea SUA pentru avioane de luptă noi Lockheed Martin F-16 şi Boeing F-18, a Suediei pentru aparate noi Gripen şi a Italiei pentru aparate Eurofighter la mâna a doua.

Planul privind achiziţia de avioane americane a declanşat dezbateri politice aprinse în Bulgaria, susţinătorii săi salutând o alegere strategică pentru ţara balcanică, ai cărei vecini au de asemenea în dotare avioane F-16, în timp ce criticii au acuzat guvernul că a încălcat regulile de licitaţie.

Marţi, Casa Albă a declarat că SUA sunt pregătite să negocieze cu Sofia un acord care să se încadreze în cerinţele bugetare şi operaţionale. Potrivit unor oficiali, oferta actuală depăşeşte bugetul prevăzut în caietul de sarcini.

Citeşte şi: Congresmenii democraţi îl critică dur pe Trump: ‘I-a luat pe americani OSTATICI’

‘Credem că F-16 Block 70 oferă Bulgariei cea mai bună combinaţie posibilă între preţ, capabilitate şi interoperabilitate cu alte forţe aeriene ale NATO’, a menţionat administraţia preşedintelui Donald Trump într-un comunicat.

Preşedintele bulgar Rumen Radev, fost comandant în forţele aeriene şi un critic frecvent al premierului Boiko Borisov, este considerat favorabil ofertei suedeze. El a criticat procedura ca defectuosă şi ‘un triumf al lobby-ului’.

Criticii au pus sub semnul întrebării capacitatea Statelor Unite de a livra primele două avioane F-16 în termen de doi ani şi au mai observat că propunerea americană prevede ca plata să se facă o singură dată, la contractare, nu în mai multe tranşe, aşa cum arată caietul de sarcini.

Suedia şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia Bulgariei, arătând că oferta sa a fost mult sub bugetul estimat, prevedea plata eşalonată şi putea fi livrată la termen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.