StiripesurseDiasporaBulgaria OPREȘTE vaccinarea cu AstraZeneca

Bulgaria OPREȘTE vaccinarea cu AstraZeneca

Publicat:

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat vineri suspendarea imunizării populaţiei împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca, la o zi după decizii similare din Danemarca, Islanda şi Norvegia pe fondul unor cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am dispus oprirea vaccinărilor cu AstraZeneca pânâ când Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) elimină orice dubiu privind inocuitatea sa”, a precizat Borisov, citat într-un comunicat, prin care cere o declaraţie “în scris” din partea autorităţii europene de reglementare.

Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

Potrivit premierului bulgar, EMA nu a formulat “un diagnostic clar”.

EMA a transmis joi că ţările europene pot folosi în continuare vaccinul dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi de Universitatea Oxford.


Poziţia comisiei de securitate “este că avantajele vaccinului continuă să depăşească riscurile sale şi că vaccinul poate fi administrat în continuare cât timp ancheta asupra cazurilor de tromboză este în desfăşurare”, a scris EMA într-un comunicat.

“Nu există în prezent niciun indiciu conform căruia vaccinarea a produs aceste condiţii, care nu sunt incluse printre efectele secundare ale acestui vaccin”, a adăugat EMA.

Danemarca, Norvegia şi Islanda au suspendat temporar joi folosirea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZenenca, din cauza îngrijorărilor în legătură cu unii pacienţi care au făcut cheaguri de sânge după ce au fost vaccinaţi.

Alte ţări, de exemplu Austria, Italia sau România, au suspendat la rândul său utilizarea lotului respectiv, în timp ce Thailanda a amânat brusc lansarea campaniei sale de vaccinare.

Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

Decizia guvernului de la Sofia survine în contextul în care Bulgaria este printre ţările din UE cu cel mai mic procent de populaţie vaccinat, adică 3,9%, reprezentând numai 270.000 de persoane, conform datelor compilate de AFP.

Vaccinul AstraZeneca a fost administrat până acum întregii populaţii, fără restricţii. “Nu a fost semnalat niciun efect indezirabil în afara celor descrise de fabricant în prospect”, au precizat autorităţile sanitare din Bulgaria.

Campania continuă pentru moment cu celelalte două vaccinuri disponibile, Pfizer-BioNTech şi Moderna, au adăugat autorităţile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.