StiripesurseDiasporaBulgaria susţine Ungaria în divergenţele cu Uniunea Europeană

Bulgaria susţine Ungaria în divergenţele cu Uniunea Europeană

Publicat:

Guvernul Bulgariei, condus de premierul Boiko Borisov, a anunțat că se va opune activării articolului 7 împotriva Ungariei, prin care acesteia îi va fi suspendat dreptul de a vota în cadrul Consiliului European, relatează site-ul publicației Balkan Insight, potrivit agerpres.

Această decizie a fost anunțată miercuri, la scurt timp după ce Consiliul de Miniștri s-a reunit la Sofia pentru a susține o moțiune a ministrului Apărării Krasimis Karakachanov, prin care acesta cere susținerea Ungariei în cazul unui vot privind activarea articolului 7.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în oamenii strânşi la o moschee din Londra. Două persoane au fost spitalizate – FOTO

Moțiunea a fost susținută de vicepremierul și liderul Frontului Național al Salvării, Valeri Simeonov și de ministrul Mediului, Neno Dimov.

“Guvernul bulgar va apăra Ungaria! Am protejat mereu interesele naționale ale Bulgariei și sunt de părere că fiecare țară din Uniune are dreptul de a își menține identitatea națională”, a declarat Karakachanov pe Facebook, în urma întâlnirii, adăugând că decizia este unanimă.


Peste două treimi din membrii Parlamentului European susțin declarația potrivit căreia Ungaria “riscă să încalce” valorile de bază ale Uniunii Europene, inclusiv independența judiciară, libertatea academică și libertatea de exprimare.

Citeşte şi: Ecuador: 12 morţi în al şaptelea accident de autocar în doar 37 de zile

“Este greșit să sancționăm Ungaria. Este un alt pas în direcția divizării Europei”, a declarat liderul Partidului Socialist din Bulgaria, Kornelia Ninova, pe 14 septembrie.

Săptămâna trecută, premierul ceh Andrej Babis a declarat că guvernul său susține Ungaria. Polonia, împotriva căreia Comisia Europeană a lansat în decembrie procedura de activare a articolului 7, a anunțat de asemenea că va susține Ungaria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.