StiripesurseDiasporaBulgaria va aloca noi fonduri pentru redresarea economiei (Borisov)

Bulgaria va aloca noi fonduri pentru redresarea economiei (Borisov)

Publicat:

Bulgaria va aloca noi fonduri de 1,16 miliarde de leva (aproape 600 milioane de euro) redresării economiei, care a fost afectată de pandemie, precum şi susţinerii medicilor din “prima linie” şi protejării categoriilor vulnerabile, a anunţat luni premierul Boiko Borisov, transmit Reuters şi BTA, scrie agerpres.

Borisov, aflat la al treilea mandat şi presat de manifestanţi şi opoziţie să demisioneze, sub acuzaţii de corupţie, a explicat că nu poate permite un “haos” politic, peste problemele economice care afectează locurile de muncă şi veniturile.

Citește și : Ploile musonice fac ravagii în Pakistan! Inundațiile din Karachi au răpit cinci vieți omenești!

“Îmi pare rău că clasa politică nu-şi dă seama ce luni ne aşteaptă. Aş înţelege dacă cineva ar avea un plan mai bun”, a spus el presei.

Între noile măsuri, guvernul va majora plăţile medicilor din prima linie până la finele acestui an, va acorda bonusuri unui număr de peste 2 milioane de pensionari şi va creşte ajutorul de şomaj.


Fiecare pensionar va primi câte 50 de leva în plus la pensie în următoarele trei luni, după care situaţia va fi rediscutată, în funcţie de evoluţia pandemiei şi de situaţia bugetară, a menţionat premierul. La rândul lor, minimul alocaţiei de şomaj va creşte de la 9 la 12 leva pe zi.

Guvernul Borisov va aloca totodată 430 de milioane de leva susţinerii afacerilor din domeniul turismului, transporturilor şi construcţiilor şi le va ajuta să facă faţă scăderii economice estimate de Comisia Europeană la 7% pentru anul în curs.

Ministerul Culturii va primi la rândul său 15 milioane de leva pentru a finanţa proiecte ale artiştilor freelance.

Executivul bulgar, care şi-a revizuit bugetul pe 2020 corespunzător unui deficit fiscal de 3%, nu intenţionează deocamdată să contracteze noi datorii şi va apela la rezerve pentru acoperirea cheltuielilor, a mai spus Borisov.

Borisov a menţionat că în vederea punerii în aplicare a măsurilor starea de urgenţă epidemică va mai fi prelungită cu încă o lună, până la 31 august, prin ordinul ministrului sănătăţii.

Liderul Frontului naţional pentru salvarea Bulgariei, Valeri Simeonov, a afirmat la rândul său că, la solicitarea companiilor de turism, Bulgaria va primi turişti din Moldova, Serbia, Macedonia de Nord, Israel şi Kuweit, cărora li se va cere să prezinte teste PCR efectuate cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în ţară.

Citește și : Elon Musk i-a cerut lui Kanye West să-şi amâne campania prezidenţială

Bulgaria a introdus deja în martie un pachet de circa 4,5 miliarde de leva sub formă de granturi şi credite în condiţii preferenţiale.

Guvernul susţine că a salvat 160.000 de locuri de muncă plătind timp de trei luni 60% din salariile angajaţilor care altfel ar fi fost concediaţi, mecanism ce urmează să se prelungească până în septembrie inclusiv. De asemenea, băncile au permis amânări de şase luni la plata unor rate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.