StiripesurseDiasporaBulgarii vor să intre fără vize în SUA. Preşedintele Parlamentului bulgar...

Bulgarii vor să intre fără vize în SUA. Preşedintele Parlamentului bulgar a discutat cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

Publicat:

Preşedintele Parlamentului bulgar, Ţveta Karaianceva (foto), s-a întâlnit marţi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, Paul Ryan, şi i-a spus că pentru Bulgaria este o prioritate să fie inclusă în programul american “visa waiver”, ce presupune ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii bulgari, transmite miercuri agenţia BTA, potrivit agerpres.

Oficialul bulgar a subliniat că legislativul de la Sofia este hotărât să facă demersuri pentru îndeplinirea acestui obiectiv şi că se bazează pe sprijinul Congresului american, se menţionează în comunicatul de presă difuzat miercuri de parlamentul bulgar.

Citeşte şi: Primul succes al lui Mike Pompeo. Noul ‘cârmaci’ al diplomaţiei americane s-a întâlnit cu Kim Jong Un (WP)

Ridicarea vizelor “va fi în concordanţă cu parteneriatul strategic dintre ţările noastre şi cu contribuţia bulgară la apărarea comună şi la eforturile de combatere a terorismului”, a spus Karaianceva.

La întâlnire au fost discutate de asemenea oportunităţile de întărire a cooperării la nivel parlamentar şi atragerea mai multor investiţii americane în Bulgaria. Preşedinta parlamentului bulgar a dat asigurări că atragerea de investiţii din SUA reprezintă o prioritate cheie în eforturile de intensificare a cooperării bilaterale în sferele economiei, tehnologiilor şi serviciilor digitale şi a citat ca domenii cu potenţial semnificativ tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, externalizarea afacerilor, construcţiile de maşini, ingineria electrică şi electronică. 


Citeşte şi: Poliţia germană ‘ia la puricat’ mafia thailandeză. Operaţiune de amploare pentru combaterea prostituţiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.