StiripesurseDiasporaCadrele sanitare franceze, OBLIGATE să se vaccineze

Cadrele sanitare franceze, OBLIGATE să se vaccineze

Publicat:

Ministrul sănătăţii din Franţa, Olivier Veran, a avertizat că există posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii anticoronavirus pentru angajaţii din domeniul sanitar dacă aceştia nu se vaccinează de bunăvoie, în contextul în care în prezent rata de vaccinare în rândul acestei categorii profesionale este extrem de scăzută, transmite vineri EFE, potrivit agerpres. 

”S-ar putea ajunge la vaccinarea obligatorie”, a declarat Veran într-un interviu acordat postului BFMTV în care a insistat că nu doreşte să acuze personalul medical, un colectiv care de un an de zile se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Ministrul francez le-a scris angajaţilor din sistemul sanitar pentru a-i convinge să se vaccineze, ”pentru binele lor şi al bolnavilor”, cu scopul de a reduce riscul de transmitere a virusului. Dacă această iniţiativă nu va avea efectul scontat, următorul pas va fi să se recurgă la Consiliul Consultativ de Etică pentru a examina ”măsuri suplimentare”.

Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate


Veran consideră insuficient nivelul de imunizare a personalului din căminele de bătrâni, situat în jurul valorii de 42%, potrivit ultimelor date disponibile. Procentul este chiar mai mic – de 30% – în rândul personalului din spitale şi cabinete medicale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.