StiripesurseȘtirile zileiCâinii lui Joe Biden au fost DAŢI AFARĂ de la Casa...

Câinii lui Joe Biden au fost DAŢI AFARĂ de la Casa Albă

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden i-a “expulzat” de la Casa Albă pe cei doi câini ai lui şi i-a trimis la reşedinţa sa din Wilmington, un oraş din statul Delaware, după “un incident care a implicat o muşcătură” asupra unui agent de securitate, au anunţat luni mai multe companii mass-media din Statele Unite, citate de AFP, potrivit agerpres.

Major, în vârstă de trei ani, cel mai tânăr dintre cei doi ciobăneşti germani ai cuplului prezidenţial american, a prezentat comportamente agresive, sărind, lătrând şi atacând personalul şi agenţii de securitate de la Casa Albă, a raportat CNN, citând două surse care şi-au păstrat anonimatul.

Citeşte şi: Joe Biden LIMITEAZĂ atacurile cu drone

Sursele au evocat “un incident care a implicat o muşcătură”, fără să precizeze însă dacă a existat o persoană rănită. Incidentul a fost considerat totuşi suficient de grav pentru ca atât Major, cât şi Champ – care are 13 ani -, să fie trimişi la reşedinţa deţinută de soţii Biden în Wilmington, săptămâna trecută.

Major, adoptat dintr-un adăpost pentru animale de Joe Biden şi soţia lui, Jill, în noiembrie 2018, era primul câine preluat dintr-un adăpost care a locuit apoi la Casa Albă, unde a fost adus după ceremonia de învestitură din luna ianuarie.


Donald Trump nu a avut un animal de companie în perioada în care a locuit la Casa Albă.

Presa americană nu a aflat deocamdată când – sau dacă – cei doi câini ai soţilor Biden vor primi permisiunea de a reveni în reşedinţa oficială a preşedinţilor americani.

Citeşte şi: Un miliardar israelian reintră pe lista neagră a americanilor

Într-un interviu acordat luna trecută, prima doamnă a Statelor Unite se declara îngrijorată de instalarea celor doi câini în noua lor casă din Washington.

“Trebuie să ia ascensorul, cu care nu sunt obişnuiţi, şi trebuie să iasă pe peluza sudică, unde vor fi mulţi oameni care îi vor privi. Acesta este lucrul care mă obsedează: ca toată lumea să se instaleze cu bine şi să stea liniştită”, a declarat Jill Biden pentru postul NBC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.