StiripesurseȘtirile zileiCalota glaciară din Groenlanda se topeşte iremediabil, avertizează oamenii de ştiinţă

Calota glaciară din Groenlanda se topeşte iremediabil, avertizează oamenii de ştiinţă

Publicat:

În Groenlanda, topirea calotei glaciare este iremediabilă, potrivit oamenilor de ştiinţă care susţin că va continua să se micşoreze ”chiar dacă încălzirea climatică s-ar opri astăzi”, întrucât căderile de zăpadă nu compensează pierderile de gheaţă, informează AFP luni, scrie agerpres.

”Gheţarii din Groenlanda au ajuns într-o oarecare măsură la un punct fără întoarcere, când căderile de zăpadă care regenerează calota glaciară în fiecare an nu mai pot contrabalansa gheaţa care se scurge din gheţari în ocean”, a explicat într-un comunicat Universitatea din Ohio, unde activează autorii acestui studiu publicat în revista Nature Communications Earth and Environment, pe 13 august.

Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Schimbările climatice reprezintă o povară mare asupra gheţarilor, iar topirea calotei glaciare ameninţă zeci de milioane de persoane de pe tot globul.

În anii 1980 şi ’90, calota glaciară a pierdut circa 450 de gigatone (aproximativ 450 de miliarde de tone) în fiecare an, înlocuită de căderile de zăpadă, au arătat oamenii de ştiinţă după ce au analizat date de aproximativ 40 de ani.


Începând cu anii 2000, topirea s-a accelerat, ajungând la 500 de gigatone, fără să mai fie compensată de căderile de zăpadă.

”Calota glaciară din Groenlanda pierde din masa sa într-un ritm accelerat în secolul al XXI-lea, ceea ce este de fapt cel mai important factor care contribuie la ridicarea nivelului mării”, subliniază studiul.

Cu toate acestea, dacă topirea gheţarilor din Groenlanda asociată schimbărilor climatice este extrem de preocupantă, alţi membri ai comunităţii ştiinţifice estimează că este prematur să se vorbească de un punct fără întoarcere.

”Nu ştim cât de mult vor creşte concentraţiile de gaze cu efect de seră”, a explicat pentru AFP Ruth Mottram, climatolog în cadrul Institutului danez de meteorologie (DMI).

Rezultatele publicate în revista Nature arată că, ”în situaţia în care stabilizăm temperaturile (şi emisiile de gaze cu efect de seră) la nivelul actual, calota glaciară va continua să se topească, dar doar până ce dimensiunile sale vor fi din nou în echilibru cu climatul”, a indicat aceasta.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

Potrivit unui alt studiu realizat recent de Universitatea Lincoln (Regatul Unit), topirea gheţarilor din Groenlanda ar contribui cu o valoare de 10 până la 12 centimetri la creşterea nivelului apelor până în 2100.

Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPCC) a estimat în 2013 că nivelul apelor mărilor va creşte cu 60 de centimetri până la sfârşitul secolului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.