StiripesurseȘtirile zileiCamera inferioară a parlamentului canadian îşi suspendă activitatea până pe 20...

Camera inferioară a parlamentului canadian îşi suspendă activitatea până pe 20 aprilie

Publicat:

Camera inferioară a parlamentului de la Ottawa a votat vineri cu o rar întâlnită unanimitate suspendarea sesiunii timp de mai bine de o lună, până pe 20 aprilie, în efortul de a limita propagarea noului coronavirus, dar nu înainte de a aproba acordul comercial cu SUA şi Mexicul, relatează AFP şi dpa, scrie agerpres.

“E important să menţionăm că am făcut acest lucru împreună şi că este decizia corectă”, a spus preşedintele Camerei comunelor, Pablo Rodrigues, într-o conferinţă de presă comună la Ottawa cu lideri ai opoziţiei, referindu-se la suspendarea sesiunii.

Citește și : Grecia închide toate obiectivele culturale până la 30 martie

El a menţionat că într-o zi obişnuită şedinţa ar fi presupus mii de strângeri de mână din partea celor 338 de legislatori, dar “acum evităm acest lucru”. “Acum nu sunt vremuri normale”, a adăugat politicianul canadian.

Decizia parlamentarilor canadieni a venit după ce joi premierul Justin Trudeau a anunţat că se va izola ca urmare a faptului că soţia sa, revenită de la Londra, a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus.


Biroul de comunicare al premierului a asigurat că soţia acestuia, Sophie Gregoire Trudeau, are doar “simptome uşoare”, iar în ce-l priveşte Justin Trudeau este “sănătos şi nu prezintă simptome” şi nu va fi testat, la recomandarea medicilor”, dar va rămâne 14 zile în izolare.

Noul acord comercial SUA-Mexic-Canada (USMCA sau AEUMC) urma să fie aprobat tot vineri şi de Senat, Canada fiind ultimul semnatar al tratatului care încă nu l-a ratificat. Ratificarea este considerată finalizată după semnarea sa de către guvernatoarea generală Julie Payette, reprezentanta reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, şeful de stat al Canadei.

Noul tratat comercial a fost ratificat de Mexic la 10 decembrie şi promulgat de preşedintele american Donald Trump la 29 ianuarie, cel care a şi impus renegocierea vechiului tratat de liber schimb nord-american Nafta sau Alena, încheiat în 1994 şi intens criticat de actualul lider de la Casa Albă ca fiind responsabil de pierderea de locuri de muncă în SUA prin delocalizări masive în Mexic, unde mâna de lucru este mai ieftină. Noul text modifică regulile privind comerţul auto şi digital, legislaţia mexicană a muncii, proprietatea intelectuală şi sistemele de reglementare a unor diferende destinate investitorilor.

Pe de altă parte, în contextul întreruperii lucrărilor parlamentului, noul buget nu va mai fi votat până la 30 martie, cum era prevăzut, şi nu a fost anunţată o altă dată pentru acest vot.

Citește și : China dezinfectează autobuzele şi lifturile cu ajutorul razelor UV

Ministrul finanţelor Bill Morneau urma să facă un anunţ “important” vineri, potrivit postului CBC. O sursă informată a declarat pentru Reuters că guvernul Trudeau are în vedere un pachet de asistenţă de mai multe miliarde de dolari destinat industriilor cele mai afectate de epidemie, inclusiv companii aeriene, şi care va permite provinciilor Canadei să adopte măsuri pentru susţinerea familiilor, angajaţilor şi angajatorilor.

Canada a raportat 157 de cazuri de contaminare cu noul virus în şapte din cele zece provincii şi un singur deces.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.