StiripesurseȘtirile zileiCamionul de la Vamă era plin cu arme rusești din perioada...

Camionul de la Vamă era plin cu arme rusești din perioada sovietică

Publicat:

Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că două persoane au fost reținute în cazul camionului cu armament depistat la vamă, ele sunt anchetate în prezent și speră că vineri vor fi mai multe detalii în acest caz. El a precizat că vehiculul nu a intrat în Moldova dinspre Ucraina.

„Noi avem un punct comun de trecere la Albița, care se află pe teritoriul României. Toate scanările se fac pe teritoriul României. Acum, scanarea acestei mașini a fost făcută la cererea unui vameș din Republica Moldova. Mai departe, s-a depistat această încărcătură cu muniții”, a precizat deputatul PAS, Lilian Carp, transmite tvrmoldova.md.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creştini: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Stiripesurse.md

„În ceea ce privește încărcătura și tipul de arme, armamentul este de producție sovietică sau rusească, și nu occidentală”, a adăugat parlamentarul.

Această mașină, a precizat el, nu a traversat frontiera cu Ucraina, cel puțin, nu există certitudinea, a admis el, că acest vehiculul ar fi traversat frontiera moldo-ucraineană anterior.


„Mai multe date și detalii vor fi spuse vineri. Au fost reținute două persoane, din ceea ce cunosc se discută cu ele. (Oamenii legii – n.r.) Încearcă să afle mai multe detalii, suspecții nu prea merg la discuții… Deci, cei care anchetează nu au deocamdată multe detalii, cu atât mai puțin cei care fac declarații în spațiu public, în condițiile în care persoanele care sunt anchetate nu colaborează așa cum trebuie cu ancheta”, a detaliat deputatul.

Lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete IGLA, transportoare rusești de rachete antitanc Kornet, precum și componente pentru drone de atac – acestea sunt munițiile depistate în camionul oprit la punctul de trecere Leușeni–Albița. Șoferul un cetățean al R. Moldova, ar fi declarat că marfa urma să fie livrată în Israel.

În jurul orei 01:30, pe 20 noiembrie, un cetățean al Republicii Moldova a ajuns la punctul de frontieră la volanul unui camion cu remorcă de tip container. În actele prezentate vameșilor, conform sursei citate, figura o încărcătură descrisă drept „elemente metalice”. Firma care ar fi gestionat tranzitul acestor bunuri este Societatea Comercială „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, înființată în 2004. Conform datelor publice, compania are trei angajați și este administrată de Victor Procudin. Fondatori sunt Veaceslav Pîrvu (90%) și Ninel Basailov (10%).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi judecători au picat testul de integritate în fața comisiei de evaluare externă

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care...

Doi indivizi – condamnați la pușcărie pentru tâlhărie

Un tânăr de 22 de ani și un bărbat de 44 de ani au fost condamnați la 8 și, respectiv, 9 ani de pușcărie...

Concediile vor fi calculate în zile lucrătoare, nu calendaristice

Concediile de odihnă vor fi calculate în zile lucrătoare, și nu în zile calendaristice, iar unele zile suplimentare de concediu acordate în prezent în...

Un român – condamnat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

O instanță rusă a condamnat definitiv un cetățean român la 15 ani de închisoare, într-o colonie penală de maximă securitate, pentru furnizarea către Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.