StiripesurseȘtirile zileiCanada a evacuat aproape 1.000 de cetăţeni afgani de la Kabul

Canada a evacuat aproape 1.000 de cetăţeni afgani de la Kabul

Publicat:

Canada a evacuat aproape 1.000 de afgani din ţara lor, au indicat sâmbătă înalţi responsabili canadieni, subliniind că situaţia este extrem de periculoasă în jurul aeroportului din Kabul, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Până acum, am evacuat aproape 1.000 de cetăţeni afgani care riscă să sufere represalii pentru că au lucrat cu Canada şi statele aliate’, au afirmat ei într-un briefing de presă desfăşurat telefonic.

Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

Totuşi, nu toate persoanele evacuate sunt destinate să fie primite în Canada.

Potrivit aceloraşi responsabili, aproape 800 de afgani au sosit în Canada în cadrul unui nou program special de imigraţie.


Autorităţile canadiene au primit în jur de 6.000 de cereri, dintre care aproape jumătate au fost procesate şi aprobate.

Guvernul de la Ottawa s-a angajat recent să primească 20.000 de refugiaţi afgani în cadrul acestui program.

‘Condiţiile de pe teren sunt precare, haotice şi disperate’, au mai spus responsabilii citaţi de AFP, vorbind despre o ‘misiune periculoasă’.

Situaţia la Kabul ‘este haotică şi disperată atât în interiorul, cât şi în exteriorul aeroportului în acest moment’, au adăugat ei, menţionând că ‘simplul fapt de a ajunge la aeroport este extrem de periculos’.

Canada a reluat joi zborurile spre Kabul, unde a trimis două avioane militare pentru prima oară după preluarea capitalei de către talibani.

Sâmbătă, ambasada SUA în Afganistan le-a recomandat cetăţenilor americani să evite să se deplaseze spre aeroportul din Kabul din cauza ‘potenţialelor ameninţări de securitate’.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

Gigantica operaţiune de evacuare din capitala afgană reprezintă ‘una din cele mai dificile din istorie’, după cum a caracterizat-o preşedintele american Joe Biden.

Statele Unite au anunţat că au evacuat până acum 17.000 de persoane începând din 14 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.