StiripesurseSănătateCând devine paracetamolul mortal. Semnele intoxicației cu cel mai popular medicament...

Când devine paracetamolul mortal. Semnele intoxicației cu cel mai popular medicament pentru răceală

Publicat:

Când devine paracetamolul mortal. Semnele intoxicației cu cel mai popular medicament pentru răceală

În plin sezon al răcelilor, dr. Tudor Ciuhodaru avertizează că nu trebuie depăşită niciodată doza de paracetamol. Respectarea strictă a intervalului de minimum 4 ore între două administrări şi a dozei maxime zilnice sunt esențiale pentru a nu apărea efecte toxice. 

Citește și Cele mai frecvente afecțiuni care dau dureri de cap în zona tâmplelor.

Doi copii au ajuns la urgențe în stare gravă după ce părinţii le-au administrat paracetamol într-o doză asemănătoare celei pentru adulţi. Cei doi frați au ajuns la spital cu insuficiență hepato-renală iar unul din ei nu a mai putut fi salvat.

Medicul avertizează asupra riscului uriaș pe care îl are administrarea incorectă a celui mai popular medicament pentru răceală. Nu doar copiii sunt în pericol, ci și adulții.

Pentru ce este indicat

1. Paracetamololul este toxic pentru ficat dacă se depășește doza.


2. Are acțiune analgezică și antipiretică. Acțiunea sa antiinflamatoare este practic inexistentă.

3. De aceea este indicat pentru tratamentul simptomatic al:

a) febrei și al

b) durerilor uşoare şi medii cu diferite localizări: cap, articulații, dinți, dureri faringiene sau durerea la locul vaccinării.

4. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. De aceea:

5. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore.

6. Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.

7. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.

9. La copii cu vârsta sub 6 ani recomandăm utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 – 15 mg/kg/la o administrare).

10. Nu lăsați copiilor acces liber la medicamente (necesar un dulap închis). Intoxicația cu 10 comprimate de paracetamol poate fi mortală chiar la adult.

Medicul arată și care sunt simptomele supradozajului: paloare, greaţă, vărsături, anorexie şi dureri abdominale. Dozele mari de peste 10g, într-o singură priză sau doze de peste 150mg paracetamol/kg la copil determină leziuni hepatice grave. Afectarea hepatică poate deveni aparentă după 12-48 de ore de la ingestie şi este manifestă după 2-4 zile.

De asemenea, dr. Ciuhodaru  spune care sunt dozele corecte de administrare:

a) Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:

Doza recomandată este de 500-1000 mg paracetamol (1-2 comprimate paracetamol 500 mg) la intervale de 4 ore, administrată la nevoie.

Doza maximă recomandată pentru adulţi este de 4 g paracetamol (8 comprimate Paracetamol 500 mg) pe zi.

b) Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani:

Doza este de 60 mg/kg şi zi, repartizată în prize egale, de exemplu 15 mg/kg şi priză la 6 ore sau 10 mg/kg şi priză la 4 ore.

Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore.

Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mutare de răsunet. Ferrari îl recrutează pe fostul director general al BMW Italia

Ferrari și-a ales noul director de marketing direct din conducerea BMW Italia. Ferrari a anunțat numirea unui nou director de marketing, recrutat direct de la...

‘Star Trek’ împlinește 60 de ani. Franciza care a schimbat SF-ul este omagiată în Italia

Celebra franciză „Star Trek” va fi omagiată la cea de-a doua ediție a Italian Global Series Festival, organizată între 3 și 11 iulie pe...

Cum să faci mișcare în siguranță în zilele cu caniculă

Temperaturile ridicate ar putea pune în pericol sănătatea pe termen lung și ar putea fi un obstacol când vrei să faci mișcare, avertizează oamenii...

Cum a ajuns Trump să alimenteze temerile statelor din estul Europei. Scenariul despre care liderii vorbesc doar în privat

Statele de pe flancul estic al NATO, în special Polonia și țările baltice, privesc cu o îngrijorare tot mai mare posibilitatea ca Statele Unite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.