Caniculă în Europa de Sud; un râu secat din Germania a scos la iveală muniţie din cel de-Al Doilea Război Mondial

Publicat:

Ţările din zona mediteraneană au emis avertizări meteorologice severe joi din cauza valului de căldură care a adus cu sine temperaturi de peste 40 de grade Celsius în Europa, în timp ce nivelul scăzut al apelor a scos la iveală muniţie din cel de-Al Doilea Război Mondial pe malurile unui râu din Germania, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

Italia a emis cod roşu, nivelul maxim de alertă dintr-un sistem cu trei trepte, pentru regiunile din centru şi nord, avertizând asupra unor posibile riscuri pentru sănătate în oraşe turistice precum Roma, Florenţa sau Veneţia.


Citește și : ONU denunţă atacurile lansate de preşedintele american Trump la adresa media

Valurile de căldură au devenit un lucru obişnuit în Italia, unde între 2005 şi 2016, 23.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în 23 de oraşe din cauza temperaturilor ridicate, potrivit unui raport realizat de regiunea Lazio.

Meteorologii estimează că valul de căldură se va transforma, pe perioada weekendului, în furtuni puternice, care vor afecta cea mai mare parte a ţării.

Portugalia estimează că temperaturile din zilele următoare ar putea atinge valori record şi a avertizat în ceea ce priveşte riscul ridicat al producerii incendiilor de pădure. În 2017, 114 persoane au decedat din cauza incendiilor, situaţie care l-a forţat pe ministrul de interne de la acel moment să demisioneze.

Incendiile din Grecia au ucis luna trecută 91 de persoane.

În regiunea Saxonia-Anhalt, un stat din estul Germaniei, poliţia a avertizat cetăţenii să nu atingă grenadele, minele şi celelalte piese de muniţie ieşite la iveală din noroi pe malurile Elbei, din cauza temperaturilor ridicate care au secat apele râului.

Citește și : Administraţia Trump suspendă normele de mediu impuse industriei auto în timpul lui Barack Obama

În doar două săptămâni, poliţiştii au identificat 24 de piese de muniţie din cel de-Al Doilea Război Mondial abandonate în apropierea apei la finalul conflagraţiei de armatele ruseşti, occidentale şi germane, comparativ cu 12 pe parcursul întregului an trecut.

Pirotehniştii lucrează peste program pentru a se asigura că proiectilele nu prezintă pericol, în unele cazuri dezamorsându-le pe loc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unde au zburat cei mai mulți pasageri din Chișinău în luna august

Unde au zburat cei mai mulți pasageri din Chișinău în luna august Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a încheiat luna august cu un trafic total de...

Ministra Justiției din Letonia, Inese Lībiņa-Egnere, vine în Republica Moldova

Ministra Justiției din Letonia, Inese Lībiņa-Egnere, vine în Republica Moldova În perioada 9-10 septembrie, Ministra Justiției din Letonia, Inese Lībiņa-Egnere, va efectua o vizită oficială...

Judocanul Ion Basoc s-a calificat în semifinalele Jocurilor Paralimpice de la Paris

Judocanul Ion Basoc s-a calificat în semifinalele Jocurilor Paralimpice de la Paris Republica Moldova va avea prima medalie la Jocurile Paralimipice după o pauză de...

Peste 21 700 de moldoveni și-au anunțat intenția să voteze peste hotare

Peste 21 700 de moldoveni și-au anunțat intenția să voteze peste hotare Înregistrarea prealabilă pentru alegerile din 20 octombrie s-a încheiat vineri. În total, 21...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.