StiripesursePoliticăCapacitatea administrației publice din Moldova, apreciată de experți europeni

Capacitatea administrației publice din Moldova, apreciată de experți europeni

Publicat:

Funcționarii publici din Republica Moldova sunt bine pregătiți și demonstrează capacitate în procesul de reforme, susțin reprezentanți ai instituțiilor europene și experți internaționali. Declarațiile au fost făcute în cadrul programului intensiv de instruire, susținut de experții Institutului Clingendael din Țările de Jos, la Chișinău, relatează MOLDPRES.

Expertul Clingendael Institute, Christiaan Nelisse, a menționat că funcționarii publici moldoveni desfășoară o activitate foarte bună, iar construirea credibilității în procesul de aderare la Uniunea Europeană trebuie realizată treptat, prin rezultate concrete.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

„Construirea credibilității capitol cu capitol poate fi copleșitoare, mai ales având în vedere ritmul în care Republica Moldova avansează în procesul de reforme. Dacă vă concentrați pe acele capitole pentru care aveți capacitate suficientă, puteți construi credibilitate la nivel intern, ceea ce va oferi o bază solidă pe care să vă sprijiniți ulterior”, a declarat Christiaan Nelisse.

La rândul său, UE Senior Advisor Peiter de Gooijer a apreciat nivelul de pregătire al specialiștilor moldoveni și a subliniat determinarea acestora în realizarea reformelor necesare integrării europene.


„Republica Moldova este cu siguranță pe drumul cel bun. Sunteți bine pregătiți, sunteți serioși, vă cunoașteți foarte bine domeniul. Continuați cu încredere și sunt convins că acest lucru vă va duce la rezultate”, a declarat Peiter de Gooijer.

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a subliniat importanța cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene și valorificarea experienței acestora în procesul de aderare.

„Cu cât avansăm mai mult în procesul de negocieri pentru aderare la Uniunea Europeană, cu atât este mai important să învățăm din experiența statelor membre, inclusiv fondatoare, și să preluăm cele mai bune practici”, a menționat Cristina Gherasimov.

La Chișinău a avut loc un program de instruire dedicat procesului de extindere a Uniunii Europene, strategiilor de negociere cu instituțiile europene și valorificării experienței altor state candidate la aderare. La sesiuni au participat secretarii de stat din toate ministerele, precum și reprezentanți ai Biroului pentru Integrare Europeană.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Programul a fost susținut de experții Institutului Clingendael din Țările de Jos și a avut drept scop consolidarea capacităților administrației publice în gestionarea etapelor necesare procesului de aderare la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații cer protejarea agenților economici de verificări discreționare

Un proiect de lege care extinde atribuțiile Consiliului Concurenței a stârnit controverse în Parlament. Opoziția avertizează că noile prevederi ar putea permite controale în...

Putin, îndemnat de un șef de stat să pună capăt războiului din Ucraina: ‘Toate astea trebuie să se oprească’

Preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev i-a spus sâmbătă omologului său rus Vladimir Putin că trebuie ca luptele în Ucraina să fie ”oprite” ţi a îndemnat...

Rețeaua cripto a lui Șor și compania care deține Centrala de la Cuciurgan, pe lista noului pachet de sancțiuni al UE la adresa Rusiei

Rețeaua cripto A7, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, și compania rusă Inter RAO, care deține Centrala electrică moldovenească de la Cuciurgan (MGRES), sunt...

CALM cere ca reforma administrației publice locale să fie readusă ‘pe calea legalității și a statului de drept’

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) acuză autoritățile centrale că promovează reforma administrativ-teritorială prin presiuni asupra primarilor și fără un temei legal clar. Organizația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.