StiripesursePoliticăRețeaua cripto a lui Șor și compania care deține Centrala de...

Rețeaua cripto a lui Șor și compania care deține Centrala de la Cuciurgan, pe lista noului pachet de sancțiuni al UE la adresa Rusiei

Publicat:

Rețeaua cripto A7, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, și compania rusă Inter RAO, care deține Centrala electrică moldovenească de la Cuciurgan (MGRES), sunt vizate în cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei.

Noul pachet include patru noi desemnări legate de rețeaua A7, printre care și conexiuni recent identificate ale acesteia cu Africa. Rețeaua este asociată de instituțiile europene de sprijin acordat Moscovei în eludarea sancțiunilor internaționale prin intermediul unor platforme cripto, transmite IPN.

Măsura vine în paralel cu extinderea interdicției de tranzacționare pentru 14 platforme de criptomonede înregistrate în Georgia, Panama, Emiratele Arabe Unite, Insulele Marshall, Kârgâzstan și Belarus. Totodată, a fost introdus în premieră un instrument care permite UE să impună o interdicție totală la nivel de țară terță pentru serviciile de active cripto folosite de Rusia pentru eludarea sancțiunilor.

În același timp, Consiliul UE a inclus în noua listă de sancțiuni compania rusă Inter RAO, care deține din 2005 Centrala electrică din regiunea transnistreană. Chișinăul nu mai achiziționează energie de la MGRES din 2024 și intenționează să pună în funcțiune, în luna august, linia electrică Isaccea–Vulcănești–Chișinău, care ocolește centrala de la Cuciurgan.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei ca urmare a declanșării războiului de agresiune din Ucraina a fost adoptat joi de Consiliul UE și vizează sectoarele cu cel mai mare impact asupra economiei ruse: energie, servicii financiare și criptomonede. Acesta conține cea mai amplă extindere a listei de entități sancționate, 218 în total, dintre care 48 de persoane și 170 de companii, printre care rafinării din Rusia și Belarus, precum și companii legate de producția de drone și componente de drone. Pe lista finală de sancțiuni se află acum 250 de persoane și peste 660 de companii.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tomac: România poate contribui suplimentar la accelerarea integrării europene a Republicii Moldova

Republica Moldova a intrat pe un traseu sigur al integrării în Uniunea Europeană, iar procesul nu mai are „sens invers”, susține europarlamentarul român Eugen...

Mihai Chihaia cucerește bronzul la Campionatului Mondial de kaiac-canoe

Mihai Chihaia scrie din nou istorie pentru sportul moldovenesc. La mai puțin de trei săptămâni după ce a urcat pe podiumul Campionatului Mondial de...

Deputații cer protejarea agenților economici de verificări discreționare

Un proiect de lege care extinde atribuțiile Consiliului Concurenței a stârnit controverse în Parlament. Opoziția avertizează că noile prevederi ar putea permite controale în...

Putin, îndemnat de un șef de stat să pună capăt războiului din Ucraina: ‘Toate astea trebuie să se oprească’

Preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev i-a spus sâmbătă omologului său rus Vladimir Putin că trebuie ca luptele în Ucraina să fie ”oprite” ţi a îndemnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.