StiripesurseDiasporaCapii socialiștilor moldoveni au plecat la Moscova. Dodon ar putea pierde...

Capii socialiștilor moldoveni au plecat la Moscova. Dodon ar putea pierde sprijinul lui Putin!

Publicat:

Preşedinta Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi(foto), a negat faptul că scopul vizitei întreprinse marţi la Moscova de reprezentanţi ai fracţiunii PSRM ar fi fost cel de a negocia crearea unei coaliţii de guvernare în Parlamentul republicii, informează miercuri Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Marţi, Zinaida Greceanîi a avut la Moscova o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, pe care l-a asigurat că socialiştii sunt împotriva discriminării limbii ruse şi a interdicţiei ce vizează posturile de televiziune ruseşti, potrivit unui comunicat al Dumei ruse.

Citește și: UE ‘regretă profund’ măsurile luate de americani împotriva Cubei

De asemenea, în capitala Federaţiei Ruse, delegaţia PSRM a avut întrevederi bilaterale cu conducerea Dumei de Stat, precum şi cu deputaţi ai celor mai mari partide din camera inferioară a Parlamentului rus.

Grecianîi a declarat pentru postul rusesc Rossia 24, potrivit unei informaţii publicate pe pagina oficială a socialiştilor, că PSRM a propus blocului ACUM crearea unei coaliţii de guvernare, împreună cu care socialiştii ar avea 61 de mandate şi ar putea alege preşedintele Parlamentului şi forma guvernul. Preşedinta PSRM şi-a exprimat, însă, regretul ca Blocul ACUM, cu numai 26 de mandate, şi-ar dori toată puterea.


La scrutinul din 24 februarie, Partidul Socialiştilor (de stânga, prorus) a obţinut cele mai multe mandate, 35, dar departe de cele 51 necesare pentru a obţine majoritatea parlamentară şi a forma singur guvernul. A doua formaţiune în noul parlament este Partidul Democrat (PD), în prezent la guvernare, cu 30 de mandate. Pe locul trei s-a clasat un bloc al opoziţiei de dreapta proeuropeană, ACUM (Partidul Acţiune şi Solidaritate /PAS/ şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr /PPDA/).

Citește și: Conservatorii canadieni au câștigat alegerile din Alberta

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi-a manifestat săptămâna trecută scepticismul în privinţa formării unei coaliţii în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, avertizând totodată partidele că, în cazul în care până la mijlocul lunii iunie nu vor crea o majoritate parlamentară, el va dizolva legislativul şi va convoca alegeri anticipate.

Igor Dodon a plecat joi la Moscova în mod neaşteptat, fără vreun anunţ public al Preşedinţiei, ulterior aflându-se că ar fi însoţit în această vizită de lidera Partidului Socialiştilor (PS), Zinaida Grecianîi, în condiţiile în care presa de la Chişinău speculează că această vizită a avut loc în contextul în care Kremlinul l-ar fi avertizat în mod repetat că ar putea pierde sprijinul lui Vladimir Putin dacă va accepta o coaliţie între socialişti şi Partidul Democrat (PD), al controversatului oligarh Vlad Plahotniuc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.