Procurorii au cerut miercuri, în faţa unui tribunal belgian, o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru un cetăţean vietnamez acuzat de organizarea transportării unora dintre cei 39 de migranţi, de asemenea vietnamezi, găsiţi decedaţi în octombrie 2019, la est de Londra, într-un container închis ermetic şi remorcat de un camion, transmite AFP, potrivit agerpres.
În acest proces, ce are loc la Tribunalul corecţional din Bruges (nordul Belgiei), sunt judecate în total 23 de persoane.
Citeşte şi: Valul Omicron este condus de populația tânără, sănătoasă şi vaccinată – Black News
Parchetul federal belgian a solicitat o pedeapsă maximală de 15 ani de închisoare pentru cetăţeanul vietnamez considerat de acuzare ”lider al unei organizaţii infracţionale” de trafic de persoane. Acuzatul, în vârstă de 45 de ani, a negat orice implicare.
Procurorii belgieni sunt convinşi că acuzatul este ”liderul celulei belgiene” al acestui trafic, el fiind cel care le-a dat ”migranţilor instrucţiuni cu privire la când să-şi pornească telefoanele mobile”, a afirmat acuzarea.
Cei 39 de migranţi vietnamezi – dintre care 31 de bărbaţi şi opt femei, cu vârste între 15 şi 44 de ani – au murit de asfixiere şi hipertermie în spaţiul închis al remorcii camionului în timp ce erau transportaţi din portul belgian Zeebruges spre ceea ce ei sperau să fie o nouă viaţă în Marea Britanie. Corpurile lor neînsufleţite au fost descoperite în interiorul remorcii în zona industrială Grays, la est de Londra, pe 23 octombrie 2019.
Această descoperire îngrozitoare a scos în evidenţă fenomenul filierelor de imigraţie clandestină care prosperă profitând de speranţa imigranţilor, care sunt dispuşi să îşi asume orice risc şi să plătească sume uriaşe de bani.
Potrivit acuzării, ancheta a identificat că cel puţin 15 victime trecuseră prin cartierul Anderlecht din Bruxelles, unde au fost selectaţi pentru a trece clandestin Canalul Mânecii şi a ajunge în Marea Britanie.
”În această organizaţie infracţională foarte bine rodată s-a pus totul în aplicare pentru a evita să detectarea. Cel puţin 130 de transporturi către Marea Britanie au fost realizate doar de către această organizaţie”, a estimat Parchetul federal belgian.
Citeşte şi: Italia a extins starea de urgenţă pentru Covid-19 până la 31 martie – Black News
Alţi indivizi implicaţi în acest caz, Ronan Hughes, un transportator rutier nord-irlandez de 41 de ani, şi Gheorghe Nica, un cetăţean român de 43 de ani, acuzaţi că au organizat această acţiune, au fost condamnaţi în ianuarie la 20 de ani, respectiv 27 de ani de închisoare pentru omucideri involuntare şi trafic de migranţi.
Maurice Robinson, şoferul care conducea camionul în momentul descoperirii cadavrelor, a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare, iar Eamon Harrisson, şoferul de 24 de ani care a dus remorca până în portul belgian Zeebrugge, afirmând că nu ştia de prezenţa migranţilor la bord, a primit o pedeapsă de 18 ani de închisoare.











