StiripesurseDiasporaCarantină la un abator de porci din Austria

Carantină la un abator de porci din Austria

Publicat:

Peste 240 de lucrători de la un abator de porci din Austria au fost puşi în carantină după depistarea unui focar de coronavirus de tip nou, a anunţat miercuri autoritatea sanitară din Austria inferioară, citată de dpa, potrivit agerpres.

Cel puţin 29 de angajaţi ai abatorului din Eggnburg, oraş din apropierea graniţei cu Republica Cehă, au fost testaţi pozitiv până în acest moment.

Citește și : The Guardian va suprima 180 de posturi, din cauza ‘şocului economic’ provocat de pandemie

Austria a decis să facă teste pe scară largă în industria cărnii ca reacţie la focarul de coronavirus înregistrat recent în Germania învecinată, cu circa 1400 de infectări la un abator al grupului Toennies, principalul procesator de carne din această ţară.

Între timp, menţionează dpa, autorităţile din oraşul Rheda-Wiedenbrueck din vestul Germaniei au dat undă verde miercuri reluării imediate a activităţii de sacrificare a animalelor la principalul abator al grupului Toennies, situat în acest oraş. Decizia vine după patru săptămâni de suspendare a acestor activităţi, care a afectat livrările către supermarketuri din întreaga Germanie, şi se referă doar la sacrificare, nu şi la tranşarea carcaselor.


Toennies va putea accepta animale pentru sacrificare, ceea ce va contribui la eliminarea blocajelor care i-au afectat pe fermierii furnizori ai grupului. Abatorul este autorizat să sacrifice până la 30.000 de porci pe zi.

Citește și : Incendiu de amploare într-un port din sudul Iranului

Autorităţile locale intenţionează să inspecteze joi abatorul pentru a verifica măsurile luate de companie, între care instalarea de panouri de plexiglas pentru separarea lucrătorilor, în perspectiva unei posibile noi relaxări a restricţiilor, de vineri.

În Austria, de la începutul lunii iulie se înregistrează zilnic circa 100 de cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus, parte din ele în clustere din congregaţii religioase şi în rândul călătorilor reveniţi din străinătate şi purtători ai virusului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.