StiripesurseDiasporaCarnavalul din Aalst, un oraş din Belgia, ar putea fi retras...

Carnavalul din Aalst, un oraş din Belgia, ar putea fi retras de pe lista patrimoniului UNESCO

Publicat:

O “posibilă retragere” de pe lista patrimoniului UNESCO a Carnavalului din Aalst, un oraş din Belgia, va fi examinată în luna decembrie, după polemica generată de utilizarea la ediţia din acest an a unor care alegorice considerate antisemite, au dezvăluit vineri surse din această instituţie din cadrul ONU, informează AFP, potrivit Agerpres.

Biroul pentru Comitetul patrimoniului mondial a înscris acest subiect pe ordinea de zi a următoarei sesiuni a comitetului, ce va avea loc între 9 şi 14 decembrie în Columbia, a precizat aceeaşi sursă.

Citește și : Primarul oraşului francez Le Havre, forţat să demisioneze din cauza unor fotografii compromiţătoare

Biroul a condamnat “orice formă de rasism, antisemitism, islamofobie şi xenofobie”. Comitetul va examina “posibila retragere” a carnavalului belgian de pe listele Convenţiei pentru patrimoniul cultural imaterial al umanităţii, potrivit UNESCO.

Această decizie, luată cu unanimitate de membrii Biroului, urmează unei cereri formulate de secretariatul UNESCO, care condamnase deja în martie Carnavalul din Aalst, un oraş din nordul Belgiei.


“UNESCO doreşte să îşi păstreze vigilenţa şi fermitatea în ceea ce priveşte derapajele unui festival inclus în patrimoniul mondial şi care a încălcat valorile elementare ale organizaţiei. Nu este pentru prima dată când astfel de care rasiste şi antisemite au defilat în acest festival”, a declarat Audrey Azoulay, directorul general al UNESCO, citată într-un comunicat.

Carnavalul belgian, inclus pe lista patrimoniului mondial în 2010, a făcut deja obiectul unei condamnări din partea UNESCO în 2013, însă retragerea de pe listă nu a fost analizată atunci de Comitetul de salvgardare a patrimoniului, un organism interguvernamental care ia decizii într-o manieră independentă.

UNESCO reaminteşte că organizaţia “a condamnat deja cu fermitate pe 6 martie derapajele rasiste şi antisemite” din timpul carnavalului, după o polemică generată de un car alegoric, care i-a caricaturizat pe evreii ortodocşi, prezentaţi aşezaţi pe saci umpluţi cu monede din aur.

“Spiritul de satiră al Carnavalului din Aalst şi libertatea de exprimare nu ar trebui să devină un paravan pentru astfel de manifestări ale urii”, a declarat, atunci, Ernesto Ottone Ramirez, asistentul directorului general pentru Cultură din cadrul UNESCO.

Citește și : Cel puţin 60 de morţi în coliziunea frontală a două autocare în sudul Ghanei

Carul alegoric incriminat, care a participat la defilarea organizată în debutul lunii martie pe străzile din Aalst, în faţa unui public alcătuit din mii de persoane, a provocat deja proteste din partea mai multor organizaţii evreieşti şi din partea executivului european.

Dacă va fi decisă de Comitet, retragerea carnavalului va reprezenta un moment inedit în istoria acestei liste de patrimoniu, pe care au fost înscrise peste 500 de elemente. Cererea formulată de secretariatul UNESCO pentru a înscrie această chestiune pe ordinea de zi este “inedită”, a precizat o sursă din cadrul organizaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.