StiripesurseȘtirile zileiCarp nu cedează: „Privet Sașa, dar nu de la Slavic... ”

Carp nu cedează: „Privet Sașa, dar nu de la Slavic… ”

Publicat:

Deputatul PAS, Lilian Carp, promite să prezinte public probele care confirmă că fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, ar fi înaintat un demers la Președinție pentru „eliberarea unui grup criminal organizat”.

Citește și: Despăgubiri mai mari pentru bagajele pierdute și zboruri întârziate

„Pentru a nu lăsa loc de interpretări, Sașa, mâine am sa fac o conferință de presa și am să vin cu probe și cu demersul pe care l-ai semnat în luna martie 2020. Așa ca să cunoască lumea despre felul cum ai fost procuror general și cu ce te-ai ocupat tu în loc să prinzi hoți. Cum se zice: Privet, Sașa, dar nu de la Slavic…”, a menționat Carp într-o intervenție video pe pagina sa de socializare.

Precizăm că, astăzi, în plenul Parlamentului, deputatul PAS, Lilian Carp, l-a numit „bandid” pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, pe care l-a acuzat, inclusiv de faptul că, pe vremea când era în funcție, ar fi expediat un demers la Președinție pentru eliberarea „unui grup criminal organizat specializat în traficul de droguri”.

La scurt timp, fostul candidat la Președinție din partea socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, a ripostat și a calificat „minciuni” acuzațiile lui Carp.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.