StiripesurseSocialCartelele telefonice vor fi cumpărate doar cu buletinul

Cartelele telefonice vor fi cumpărate doar cu buletinul

Publicat:

Ministerul Afacerilor Interne lucrează la un proiect care ar putea schimba modul în care sunt cumpărate cartelele de telefonie mobilă și alte servicii de telecomunicații. Ministrul Daniella Misail-Nichitin a anunțat că inițiativa, dezvoltată în colaborare cu Inspectoratul General de Poliție și Serviciul Tehnologiei Informaționale, prevede comercializarea acestora doar în baza unui act de identitate, cu obligativitatea păstrării datelor timp de cinci ani.

Măsura are ca scop principal prevenirea și identificarea mai rapidă a infracțiunilor comise prin intermediul cartelelor preplătite, inclusiv în mediul online, unde utilizatorii anonimi sunt greu de depistat, transmite tvrmoldova.md.

Citeşte şi: UE şi FMI sunt cei mai mari creditori externi ai R. Moldova – Stiripesurse.md

„Sper foarte mult ca viitoarele consultări cu mediul din domeniul telecomunicațiilor să dea rezultate și să avem aceste prevederi în cadrul legal ca să fie mult mai simplu de prevenit și de redus riscurile infracțiunilor care se comit prin astfel de instrumente”, a declarat șefa MAI.

Daniella Misail-Nichitin a subliniat că operatorii de telefonie mobilă dispun deja de capacitatea tehnică necesară pentru colectarea și stocarea datelor, iar discuțiile actuale se concentrează pe identificarea celor mai eficiente și fezabile soluții, inclusiv din perspectiva costurilor.


Proiectul se află încă în etapa de consultări, iar autoritățile speră să găsească un echilibru între securitate, protecția datelor personale și eficiența economică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.