StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă: Biden nu are de gând 'să izoleze' SUA în...

Casa Albă: Biden nu are de gând ‘să izoleze’ SUA în faţa unui potenţial nou val de iarnă de COVID-19

Publicat:

Administraţia Biden nu are de gând “să izoleze” Statele Unite în faţa unui potenţial nou val de iarnă de COVID-19, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a executivului, Jen Psaki, în ajunul unui discurs foarte important aşteptat al preşedintelui Joe Biden, notează AFP, potrivit agerpres

Preşedintele SUA, care urmează să se adreseze americanilor marţi cu privire la varianta Omicron, nu va anunţa “izolarea ţării”, a spus ea în cursul briefingului zilnic de presă, ci va sublinia în schimb beneficiile vaccinării.

Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

El va anunţa, de asemenea, noi “măsuri” vizând “creşterea accesului la depistarea” COVID-19 şi va insista asupra “riscurilor cu care se confruntă persoanele nevaccinate”.

Varianta Omicron, care ar trebui să depăşească rapid Delta în Statele Unite conform autorităţilor sanitare, riscă să scufunde ţara într-un nou val amplificat de sărbătorile de sfârşit de an şi de condiţiile meteo propice adunărilor în interior.


Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia

Consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, Anthony Fauci, a anunţat duminică “săptămâni sau luni dificile pe măsură ce ne apropiem de iarnă”.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume în termeni absoluţi, cu peste 807.000 de decese din cauza COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.