X

Casa Albă, după anunţul electoral al lui Putin: ‘Va fi o cursă grozavă, nu-i aşa?’

Casa Albă a reacţionat vineri cu ironie la anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin că va candida pentru un nou mandat în martie anul viitor, ceea ce l-ar putea menţine la putere până în 2030, transmite EFE.

“Va fi o cursă grozavă, nu-i aşa?”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, care a refuzat să mai adauge şi altceva pe această temă, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Dorin Recean spulberă speranţele fermierilor: ‘Guvernul nu trebuie să subvenționeze producerea de cereale’

Presa rusă se aştepta ca Putin să-şi anunţe candidatura în cadrul conferinţei sale de presă anuale din 14 decembrie – prima de la începutul invaziei asupra Ucrainei -, dar şeful de la Kremlin s-a grăbit şi a făcut anunţul cu aproape o săptămână mai devreme.

”Înţeleg că acum nu pot face altfel. Îmi voi prezenta candidatura la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse”, a declarat Putin vineri, la finalul unei ceremonii cu ocazia Zilei Eroului Patriei.

Opoziţia şi analiştii văd alegerile din 17 martie 2024 din Rusia ca pe un plebiscit privind războiul din Ucraina, în care nici Kremlinul, nici armata rusă nu au reuşit să-şi îndeplinească obiectivele stabilite în februarie 2022, când au declanşat invazia.

Citeşte şi: Platforma DA e indignată de jocurile politice ale PAS-ului

Tags: anunţul electoralCasa AlbaJohn KirbykremlinPutinrazboiucraina
Categorii: ExterneȘtirile zilei