StiripesurseDiasporaCasa Weidler nu a reuşit să vândă cinci tablouri atribuite lui...

Casa Weidler nu a reuşit să vândă cinci tablouri atribuite lui Adolf Hitler

Publicat:

Cinci tablouri atribuite lui Adolf Hitler nu au fost achiziţionate de niciun cumpărător, sâmbătă, la o licitaţie controversată care a avut loc la Nurnberg, organizată de casa Weidler, relatează AFP, potrivit news.ro .

Picturile ar putea fi totuşi “vândute la o dată ulterioară”, au precizat organizatorii licitaţiei.

Aceştia nu au dat explicaţii cu privire la eşecul licitaţiei, însă probabil potenţialii cumpărători au fost descurajaţi de preţurile de start ridicate, de 19.000 până la 45.000 de euro, precum şi de suspiciunile legate de autenticitatea tablourilor.

Citește și : Theresa May poate ajunge la o înțelegere cu Uniunea Europeană privind frontiera irlandeză (oficial britanic)

Miercuri, în catalogul licitaţiei se aflau încă 26 de tablouri, însă acelea au fost confiscate joi de autorităţi, alături de alte 37 de piese, din cauza îndoielilor legate de autenticitate. Toate obiectele aveau semnăturile “A. H.” sau “A. Hitler”.


La licitaţia de sâmbătă s-au vândut totuşi două obiecte despre care se spune că i-au aparţinut lui Hitler: o vază de porţelan şi o faţă de masă. Ambele au fost achiziţionate la preţul de start: vaza cu 5.500 de euro şi faţa de masă cu 630 de euro. În schimb, un scaun, care avea preţul de start de 6.500 de euro, nu a fost cumpărat de nimeni.

Piesele care au fost scoase la licitaţie sâmbătă şi cele care au fost confiscate provin de la 23 de proprietari.

Parchetul din Nurnberg a deschis o anchetă cu privire la suspiciuni de falsificare şi tentativă de fraudă.

“Dacă se va dovedi că sunt falsuri, vom verifica ce a ştiut fiecare persoană care a intrat în posesia obiectelor respective”, a declarat procurorul general Antje Gabriels-Gorsolke.

Citește și : SUA şi China reiau negocierile comerciale

Unele piese aveau certificat de autenticitate, însă şi acestea pot fi falsificate.

Casa Weidler a subliniat că faptul că obiectele confiscate de poliţie sunt verificate nu înseamnă în mod automat că este vorba de falsuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.