Cazurile globale au depăşit 130 de milioane şi continuă să crească

Publicat:

Cazurile globale de COVID-19 au depăşit luni pragul de 130 de milioane, iar în ultimele şapte zile s-au înregistrat peste 4 milioane de contagieri în întreaga lume, fapt ce nu a mai avut loc de la jumătate lunii ianuarie, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează EFE, potrivit agerpres

Decesele de COVID-19 în întreaga lume au ajuns la 2,84 de milioane, dintre care 71.000 săptămâna trecută, a treia consecutivă în care se înregistrează o creştere.


Citește și : Preşedinta Slovaciei RECUNOAŞTE meritele ostaşilor români pentru eliberarea Bratislavei

Tendinţa este foarte îngrijorătoare, deoarece există temerea ca cifrele să crească în ritm accelerat în următoarele zile, după zilele libere de Paştele Catolic în care au avut loc un număr mai mare de deplasări şi de reuniuni de familie în multe ţări ale lumii.

Creşterea numărului de cazuri este evidentă în cazul Indiei, unde contagierile au crescut exponenţial iar luni a fost depăşit, pentru prima oară de la începerea pandemiei, pragul de 100.000 de cazuri într-o singură zi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din India, ţara a înregistrat 103.558 noi cazuri în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total al contagierilor la 12,5 milioane.

O creştere a cazurilor s-a înregistrat şi în Franţa, care a depăşit ca număr de noi contagieri Rusia, fiind deja cea de-a patra ţară cu cele mai multe cazuri după SUA, Brazilia şi India. La rândul său Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie în 2020, se confruntă cu o creştere a numărului de contagieri.

Partea pozitivă a lucrurilor este că numărul vaccinărilor avansează rapid în ţări ca SUA şi Marea Britanie, care au reuşit să stabilizeze curba ascendentă a cazurilor.

Citește și : Viktor Orban pune pumnul în gura presei maghiare

În întreaga lume au fost administrate aproximativ 650 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, în frunte cu SUA care au administrat 160 de milioane, urmate de China, cu 130 de milioane de doze, în timp ce Uniunea Europeană a ajuns la 80 de milioane de doze de vaccin administrate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile Studiile arată că, în medie, femeile au nevoie de aproximativ 11...

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu?

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu? Cafeaua decofeinizată, în general lipsită de cel puțin 97% din cofeină, reprezintă o alternativă gustoasă la cafeaua...

Viziunea Schengen despre o Europă fără frontiere e pusă la încercare în Germania

Viziunea Schengen despre o Europă fără frontiere e pusă la încercare în Germania Partidele de opoziție din Germania și membri ai coaliției guvernamentale cer mai multe...

VIDEO – După săritura cu prăjina ratată, Anthony Ammirati a primit o ofertă de la un site cu conţinut pentru adulţi

VIDEO - După săritura cu prăjina ratată, Anthony Ammirati a primit o ofertă de la un site cu conţinut pentru adulţi După ce încercarea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.