Confruntați cu incertitudinile americane și tensiunile geopolitice, Cei 27 apelează la un mecanism puțin cunoscut al tratatului european: articolul 42.7. Un instrument încă în curs de dezvoltare, dar potențial decisiv, potrivit Le Point.
La Bruxelles, ca și în alte capitale europene, îndoiala se instalează. Declarațiile repetate ale lui Donald Trump, criticând deschis NATO, au reaprins o îngrijorare persistentă: vor rămâne Statele Unite un aliat de încredere în cazul unei crize?În acest climat de incertitudine, cele 27 de state membre au decis joi, 23 aprilie, să exploreze mai serios un mecanism în mare parte necunoscut publicului larg: articolul 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Potrivit președintelui cipriot Nikos Christodoulides, a cărui țară a găzduit recent discuții informale, Comisia Europeană a fost însărcinată cu elaborarea unui “plan operațional” care să precizeze procedurile de activare a acestei clauze în caz de agresiune, potrivit stiripesurse.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Dar ce implică exact acest mecanism? Articolul 42.7 impune statelor membre “obligația de a oferi ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun” atunci când o țară a Uniunii este victima unei agresiuni armate, fie că este comisă de un stat, fie de un actor nestatal. Spre deosebire de articolul 5 al NATO, acest mecanism european se distinge prin flexibilitatea sa: fiecare stat își păstrează un anumit grad de discreție în ceea ce privește natura sprijinului său – militar, logistic, financiar sau umanitar.
Percepută mult timp ca un atu, această flexibilitate apare acum ca o slăbiciune. “În prezent, elaborăm un manual de utilizare pentru această clauză de asistență reciprocă”, a explicat António Costa, președintele Consiliului European, citat de “The Guardian”. Cu alte cuvinte, trecerea de la ambiguitate strategică la o adevărată pregătire operațională.
În practică, articolul 42.7 a fost invocat o singură dată, de Franța, după atacurile din 13 noiembrie 2015. Parisul solicitase atunci sprijinul partenerilor săi pentru a-și reduce angajamentele externe și a-și redistribui forțele pe teritoriul național. Răspunsul pragmatic european a dus la creșterea contribuțiilor mai multor state membre la operațiunile internaționale. Însă, deși această experiență s-a dovedit eficientă, nu a condus niciodată la o doctrină clară.
De aici apar întrebările actuale. “Dacă Franța ar invoca astăzi articolul 42.7, ce țări ar răspunde primele? Și sub ce formă?”, se întreabă Nikos Christodoulides. Toate acestea sunt întrebări la care viitorul pact european va trebui să ofere răspunsuri concrete.
Un eveniment recent a contribuit la reînvierea interesului pentru această clauză. La începutul conflictului din Orientul Mijlociu, un atac cu drone care a vizat o bază britanică din Cipru a determinat o mobilizare rapidă a mai multor state europene. Potrivit lui António Costa, Grecia, Franța, Italia, Spania și Olanda au desfășurat resurse militare pentru a sprijini insula. Un fel de repetiție generală, pe scurt, chiar dacă clauza nu a fost activată oficial.
Pentru Cipru, care nu este membru NATO, acest instrument european are o importanță strategică deosebită. Însă în alte părți, unele state rămân precaute, îngrijorate să nu slăbească Alianța Atlantică.
Oficial, Bruxelles-ul câștigă timp: scopul nu este de a înlocui NATO, ci de a-l completa. “Alianța rămâne piatra de temelie a apărării colective”, a declarat un oficial european pentru “The Guardian”. Însă, Uniunea are la dispoziție și alte instrumente – sancțiuni, ajutor financiar și coordonare civilă – care ar putea consolida răspunsul general în caz de criză.
Cu toate acestea, discuțiile în curs marchează un punct de cotitură. Pentru prima dată, Uniunea Europeană ia serios în considerare structurarea unui răspuns independent la agresiune. În următoarele săptămâni sunt planificate exerciții de simulare pentru a testa diferite scenarii de activare a clauzei.
Acest interes reînnoit pentru autonomia strategică europeană este inextricabil legat de contextul politic american. Donald Trump, fidel poziției sale critice, a descris recent NATO ca fiind “foarte dezamăgitoare” și a declarat că ia în considerare “fără nicio îndoială” o retragere a SUA din Alianță.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Aceste declarații au servit drept un semnal de alarmă. Prim-ministrul polonez Donald Tusk, deși este considerat apropiat de Washington, pune acum la îndoială deschis situația în “Financial Times”: “Cea mai importantă întrebare este dacă Statele Unite vor fi pregătite să fie la fel de loiale precum prevăd tratatele noastre”.
În același timp, au apărut tensiuni din cauza refuzului unor țări europene, în special al Spaniei, de a sprijini intervenția americană în Iran. Pedro Sánchez a reafirmat loialitatea țării sale față de NATO, denunțând în același timp “eșecul forței brute în Orientul Mijlociu” și solicitând respectarea dreptului internațional.
