StiripesurseȘtirile zileiCe ironie! 'Sărbătoarea zăpezii' din Montreal, suspendată din cauza zăpezii

Ce ironie! ‘Sărbătoarea zăpezii’ din Montreal, suspendată din cauza zăpezii

Publicat:

”Sărbătoarea zăpezii”, un tradiţional eveniment hibernal organizat în Montreal, a fost suspendată duminică din cauza unei furtuni de zăpadă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pentru prima oară în ultimul deceniu, această festivitate dedicată familiilor, organizată într-un parc din metropola canadiană, a trebuit să-şi înceteze activităţile din cauza condiţiilor meteorologice.

Citește și: Turcia se autopropune să facă ‘ordine’ într-o provincie din Siria

Festivalul, care se află la cea de-a 36-a ediţie şi se desfăşoară timp de patru weekenduri, îşi propune “descoperirea şi sărbătorirea bucuriilor iernii”, după cum se arată pe site-ul său.

Însă, activităţile de duminică au fost anulate din cauza “condiţiilor meteorologice extreme” şi vor fi reluate pe 26 ianuarie, au anunţat organizatorii.


În acest weekend, multe zone din Canada, inclusiv Montreal, au cunoscut episoade de frig extrem şi furtuni de zăpadă. În Montreal, au fost înregistrate duminică sub -15 grade Celsius, potrivit Environment Canada, temperatura resimţită fiind însă de -29 grade Celsius din cauza vântului. De asemenea, în cea mai mare parte a zilei au căzut ninsori însoţite de rafale de vânt care au limitat vizibilitatea.

Citește și: Londra lansează o aplicație mobilă pentru reședința britanică

Ninsoarea şi frigul, chiar şi intense, nu îi sperie în general pe canadieni, însă organizatorii – care au subliniat că o mare parte dintre activităţi s-ar fi derulat în condiţii dificile – au declarat că au luat această decizie din cauza ”frigului glacial, a rafalelor de vânt şi a drumurilor periculoase”.

Cea mai mare parte a Canadei – în special estul ţării – a fost afectată în acest weekend de un val de frig, temperaturile resimţite în unele zone ajungând la -40 de grade Celsius, dar şi de ninsori abundente, care au perturbat circulaţia rutieră şi au provocat anulări sau întârzieri în traficul aerian.

Un meteorolog de la Environment Canada, citat de Radio Canada, a subliniat că asocierea dintre frigul intens şi cantităţile importante de zăpadă care au căzut în această zonă a fost un fenomen rar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.