StiripesurseDiasporaCe se întâmplă cu Papa Francisc? Suveranul Pontif şi-a ANULAT toate...

Ce se întâmplă cu Papa Francisc? Suveranul Pontif şi-a ANULAT toate audienţele

Publicat:

Papa Francisc a decis vineri să “amâne audienţele oficiale ale zilei” în Palatul Apostolic din Vatican, a informat Sfântul Scaun, care raportase cu o zi înainte că papa suferă de o “uşoară indispoziţie”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a precizat totuşi că Francisc a celebrat, ca în fiecare dimineaţă, liturghia în capela Casei “Sfânta Marta”, situată în interiorul zidurilor Vaticanului, şi a salutat participanţii la aceasta.

Citeşte şi: Facebook îşi ANULEAZĂ conferinţa anuală pentru dezvoltatori

Papa a menţinut, de asemenea, întâlnirile care au loc în reşedinţa hotelieră.

O audienţă privată fusese programată cu preşedintele Parlamentului European, italianul Davide Sassoli.


Purtătorul de cuvânt nu a revenit cu detalii pe tema stării de sănătate a suveranului pontif, în vârstă de 83 de ani.

Citeşte şi: După ce a pierdut 33 de soldaţi în Siria, Erdogan dă drumul refugiaţilor spre Europa

Papa Francisc, care a părut răcit miercuri în timpul audienţei generale, şi-a anulat prezenţa joi la o liturghie în monumentala bazilică San Giovanni in Laterano, acuzând o “uşoară indispoziţie”.

Duminică, el ar trebui să plece în retragere spirituală alături de întreaga Curie Romană la Ariccia (nu departe de Roma), după rostirea rugăciunii Angelus de la fereastra Palatului Apostolic, la prânz (11:00 GMT), în Piaţa Sf.Petru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.