StiripesursePoliticăCe spun moldovenii din România despre apropiatele alegeri: 'Suntem într-un moment...

Ce spun moldovenii din România despre apropiatele alegeri: ‘Suntem într-un moment culminant’

Publicat:

Alegerile parlamentare din Moldova, programate pentru 28 septembrie, ar putea accentua declinul populației din Republica Moldova, în funcție de direcția pe care o va lua țara.

Cu o populație în scădere de la an la an, statul vecin mai numără puțin peste o jumătate de milion de tineri. Analiștii spun că diaspora ar putea înclina balanța între Vest și Est, făcând din aceste alegeri unele dintre cele mai importante din istoria țării, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Un viitor incert pentru tineri

Datele oficiale de la Chișinău arată că tinerii moldoveni părăsesc țara, în timp ce procentul vârstnicilor în structura populației crește. Anul trecut, Republica Moldova mai avea doar 544.000 de tineri, reprezentând 22,8% din populația totală. Numărul tinerilor a scăzut cu 24.000 față de anul 2023, iar experții sunt de părere că rezultatul alegerilor ar putea adânci acest declin.

Răzvan Petri, cofondator Politica la minut: „Foarte mulți tineri din Moldova au fost împinși de părinți să plece și din cauza instabilității și din cauza acestui limbo între Est și Vest care nu a lăsat Moldova să se dezvolte. O victorie a antieuropenilor sau euroscepticilor ar continua instabilitatea care a caracterizat politica din Republica Moldova în ultimii ani.”


Aproape 42% dintre tinerii moldoveni sunt plecați peste hotare, iar mulți dintre ei vor vota în România, unde vor fi deschise 23 de secții.

Andrei, moldovean stabilit în România: „Nu am neapărat o teamă, cât o îngrijorare că lucrurile s-ar putea să nu mai fie atât de predictibile și încrederea și siguranța că instituțiile funcționează așa cum cetățenii se așteaptă.”

Daniel, moldovean stabilit în România: „Suntem într-un moment culminant când alegem direcția de Vest sau direcția de Est.”

O bătălie politică strânsă și revenirea lui Plahotniuc

Pentru viitorul Parlament al Republicii Moldova s-au înscris în cursă 20 de formațiuni politice, dar sondajele arată că doar trei partide au șanse reale să treacă pragul electoral. Bătălia cea mare se dă între partidul Maiei Sandu și Blocul Patriotic, cu aspirații proruse.

Între timp, Chișinăul îl așteaptă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc. Autoritățile din Grecia au decis să-l extrădeze, după ce, inițial, suspendaseră procedura pe motiv că este cercetat și în România, unde are un dosar penal pentru că și-ar fi falsificat cinci documente de identitate. În Moldova, Plahotniuc este judecat pentru crearea și conducerea unei organizații criminale implicate în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.