StiripesurseDiasporaCea de-a 65-a ediţie a concursului muzical Eurovision va avea loc...

Cea de-a 65-a ediţie a concursului muzical Eurovision va avea loc în perioada 18 – 22 mai 2021 la Rotterdam

Publicat:

Cea de-a 65-a ediţie a concursului muzical Eurovision, care nu s-a desfăşurat anul acesta din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, va avea loc în perioada 18 – 22 mai 2021 la Rotterdam (Olanda), au anunţat luni organizatorii citaţi de EFE, scrie agerpres.

Aşa cum se anunţase anterior, Rotterdam va fi oraşul gazdă al acestui mare eveniment european ce va avea două semifinale (pe 18 şi 20 mai) şi marea finală din 22 mai.

Citește și : CEDO analizează trei cazuri legate de independența Curții Supreme din Polonia

“Avem un an întreg până atunci pentru a analiza în detaliu scenariile posibile cu părţile implicate, astfel încât show-ul să aibă loc în ciuda împrejurărilor şi să facem ajustările necesare”, a declarat Sietse Bakker, producătorul executiv al viitoarei ediţii.

Printre aspectele ce trebuie decise se află, de exemplu, care vor fi elementele concursului anulat anul acesta şi care vor fi menţinute în 2021, precum scena.


“Va fi păstrată pentru la anul, pentru că era deja pregătită. În afară de asta, multe aspecte depind de faptul dacă vor fi disponibile în acel moment şi dacă se vor potrivi cu spiritul anului 2021”, a precizat Bakker.

Citește și : Trump se întâlnește cu 19.000 de oameni într-o arenă ÎNCHISĂ din Oklahoma

Eurovision 2020 a fost suspendat în martie când, “cu mare tristeţe”, Uniunea Europeană de Radiodifuziune (UER) a anunţat că evenimentul nu va fi organizat, pentru prima oară în istoria sa, ca urmare a răspândirii COVID-19 şi a măsurilor de restricţie adoptate de numeroase guverne ale celor 41 de ţări participante.

În locul său, s-a desfăşurat un program online intitulat “Europe Shine A Light”, la care au luat parte toţi cei care ar fi fost participanţii celei de-a LXV-a ediţii, mulţi dintre care vor repeta anul viitor aceeaşi piesă, precum concurentul spaniol Blas Cantó.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.