StiripesurseDiasporaCecenia, prima regiune din Rusia care instituie interdicţie de circulaţie pe...

Cecenia, prima regiune din Rusia care instituie interdicţie de circulaţie pe timp de noapte

Publicat:

Republica Cecenia, din sudul Rusiei, a devenit vineri prima regiune rusă care instituie interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, într-o încercare de a împiedica răspândirea coronavirusului, în pofida faptului că a semnalat doar 12 cazuri de contaminare, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Militanţii pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care măsurile de izolare sunt puse în aplicare în republică, unde încălcările flagrante ale drepturilor omului sunt semnalate cu regularitate. Autorităţile cecene neagă aceste acuzaţii.

Citește și : Singapore închide timp de o lună toate activităţile, cu excepţia celor esenţiale

În mica republică din Caucazul de Nord, cu o populaţie majoritar musulmană, circulaţia persoanelor şi a vehiculelor va fi interzisă între orele 20:00 şi 08:00, iar frontiera sa va fi închisă din 5 aprilie, suspendându-se legăturile rutiere, feroviare şi aeriene cu restul Rusiei.

“Coronavirusul nu poate fi ţinut la distanţă cu jumătăţi de măsuri. Este important să rupem lanţul de transmisie”, a declarat Ramzan Kadârov, liderul pro-Kremlin al Ceceniei, într-un comunicat.


Cecenia, ca şi aproape toate celelalte regiuni ruse, a introdus măsuri stricte de carantină în ultimele zile, a închis restaurantele, sălile sportive şi alte spaţii publice, cerând locuitorilor să rămână în case.

Înregistrări video apărute săptămâna aceasta pe reţele de socializare arată grupuri de bărbaţi îmbrăcaţi în negru şi echipaţi cu bastoane de plastic patrulând în cartiere aparent pentru a pune în aplicare noile măsuri de carantină.

“În mai multe locuri, poliţia – urmând ordinele lui Kadârov – a început să-i reţină pe toţi cei care se află afară… Este un fel de idioţenie să-i ţii pe toţi cei reţinuţi împreună într-o cameră în perioada regimului de carantină”, a spus Oleg Orlov, membru al grupului de apărare a drepturilor omului Memorial.

Vorbind într-o emisiune televizată luni, Kadârov a negat orice recurgere la forţă împotriva celor care încalcă noile reguli introduse, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

O rezidentă a capitalei cecene a declarat pentru Reuters că Groznîi era ticsit de poliţişti săptămâna aceasta şi că poliţia rutieră a oprit-o de mai multe ori în timp ce era la volan, cerându-i permisul care o autorizează să meargă la muncă în loc să stea în izolare la domiciliu.

“Atât de mulţi poliţişti! Îmi amintesc de război, a fost cam acelaşi lucru pe atunci, câte un punct de control la fiecare câţiva metri”‘, a spus femeia, sub rezerva anonimatului, referindu-se la războaiele duse de Moscova împotriva separatiştilor din regiune acum mai bine de un deceniu.

Rusia a raportat 4.149 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus la nivel naţional, între care 12 în Cecenia.

Joi, Kadârov declarase că 17.114 de persoane au fost plasate în carantină după ce au intrat pe teritoriul republicii venind din alte regiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.