StiripesurseDiasporaCEDO a luat la întrebări Rusia

CEDO a luat la întrebări Rusia

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a transmis luni întrebări Rusiei despre condiţiile de detenţie a opozantului Aleksei Navalnîi, la câteva ore după anunţul spitalizării sale şi în contextul în care susţinătorii se tem pentru viaţa sa, relatează AFP, potrivit agerpres.

Soarta principalului opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, încarcerat în Rusia de la începutul lunii februarie şi aflat în greva foamei de trei săptămâni, alimentează tensiunile diplomatice între Rusia şi Uniunea Europeană.

Citește și : Finlanda şi-a redeschis cafenelele, barurile şi restaurantele

CEDO a adresat o serie de întrebări guvernului rus despre soarta opozantului, printre care şi dacă detenţia îi încalcă dreptul la viaţă.

Organul judiciar al Consiliului Europei, din care şi Rusia face parte, întreabă de asemenea Moscova în ce măsură condiţiile detenţiei lui Aleksei Navalnîi şi tratamentul la care este supus respectă dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului legate de “dreptul la viaţă” şi interzicerea torturii.


Cazul este în mod vizibil tratat cu o celeritate specială de CEDO, fiind înaintat în urmă cu doar trei luni. În mod obişnuit, aceste solicitări de informaţii sunt comunicate guvernelor vizate în intervale de timp mult mai lungi.

Potrivit susţinătorilor săi, Navalnîi suferă de mari dureri la spate, din cauza unei duble hernii de disc. El suferă de asemenea de pierderi ale senzaţiei la picioare şi braţe.

CEDO a cerut în februarie eliberarea lui Aleksei Navalnîi, invocând faptul că viaţa opozantului este în pericol, acesta fiind în august 2020 victima unei otrăviri pentru care el a acuzat Kremlinul.

Citește și : Trei alpinişti ruşi au fost salvaţi de pe Muntele Annapurna din Nepal

Luni, el a fost spitalizat după trei săptămâni de greva foamei şi a acceptat, conform autorităţilor penitenciare ruse, să urmeze “o terapie cu vitamine”.

UE a cerut ca el să aibă “acces imediat” la medici “în care are încredere”. Solicitarea a fost transmisă de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, care a spus că autorităţile ruse sunt responsabile pentru starea de sănătate a lui Navalnîi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.