StiripesurseDiasporaCEDO condamnă Rusia pentru încălcarea libertăţii de exprimare

CEDO condamnă Rusia pentru încălcarea libertăţii de exprimare

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia se face vinovată de încălcarea libertăţii de exprimare în cazul unui tânăr condamnat la 15 zile de închisoare pentru că a scuipat pe un portret al preşedintelui Vladimir Putin, relatează AFP, potrivit agerpres. Conform unui comunicat al CEDO difuzat marţi, a fost vorba de exprimarea unei “opinii politice”.

“Actul de a scuipa pe portretul unui reprezentant politic în urma realegerii acestuia este o exprimare a unei opinii politice”, a scris Curtea. “În acest context, condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 15 zile de închisoare se încadrează într-o atingere adusă libertăţii sale de exprimare”.

Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

Pe 6 mai 2012, Dmitri Karuev, care avea atunci 20 de ani, a luat parte împreună cu alte persoane la o demonstraţie la Ceboksarî ce urmărea să “exprime speranţa ca administraţia Putin să ia sfârşit”. “Inspirându-se din tradiţia rusă de a depune flori pe mormânt, alături de imaginea defunctului”, participanţii la demonstraţie au depus garoafe în faţa unui portret al preşedintelui Putin “pentru a simboliza anii la putere” ai acestuia, a amintit CEDO.

Karuev a scuipat pe portret la circa o jumătate de oră de la începutul demonstraţiei şi a fost arestat câteva ore mai târziu, apoi condamnat la 15 zile după gratii pentru “tulburarea minoră a ordinii publice”.


Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

Autorităţile ruse nu au furnizat “nicio dovadă a tulburării ordinii publice sau insultării trecătorilor pe care ar fi putut să le determine demonstraţia”, care a fost “esenţialmente paşnică”, au subliniat judecătorii CEDO.

CEDO a decis că în acest caz a fost încălcat articolul 10, privind libertatea de exprimare, al Convenţiei europene a drepturilor omului şi a stabilit că reclamantul are dreptul la 12.400 de euro daune morale şi cheltuieli de judecată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.