StiripesurseDiasporaCEDO obligă Rusia să plătească zeci de mii de euro protestatarelor...

CEDO obligă Rusia să plătească zeci de mii de euro protestatarelor Pussy Riot

Publicat:

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a anunţat marţi că a refuzat să accepte un apel introdus de Rusia împotriva deciziei sale de a o obliga să plătească un total de 37.000 de euro mai multor membre ale grupului punk Pussy Riot, ca despăgubiri pentru arestarea lor după o “rugăciune punk” într-o catedrală din Moscova, în 2012, relatează dpa, scrie Agerpres.

Sistemul judiciar rus nu a examinat în măsură suficientă dacă grupul a îndemnat la violenţă, ură sau intoleranţă în cursul prestaţiei din catedrală, a stabilit în iulie CEDO, calificând drept nejustificată arestarea celor trei tinere.

Citește și : Top 100 Forbes cele mai puternice femei din lume: Angela Merkel conduce pentru al optulea an

Curtea a ordonat Rusiei să achite câte 16.000 de euro celor două membre ale formaţiei care au fost nevoite să petreacă circa un an şi nouă luni în închisoare, Maria Aliohina şi Nadejda Tolokonnikova. O a treia membră a grupului, Ekaterina Samuţevici, care a stat şapte luni în închisoare, trebuie să primească 5000 de euro despăgubiri.

Cele trei fuseseră condamnate pentru huliganism şi incitare la ură religioasă, după ce au interpretat în catedrala ortodoxă Iisus Mântuitorul de la Moscova o “rugăciune punk” în care i-au cerut Sfintei Fecioare “alungarea (preşedintelui Vladimir) Putin” de la putere.


Citește și : Statele Unite se aşteaptă ca Macedonia să adere la NATO peste 18 luni

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.