StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 20 de morţi într-o coliziune dintre un autocar şi...

Cel puţin 20 de morţi într-o coliziune dintre un autocar şi un camion în estul Guatemalei

Publicat:

O coliziune între un autocar şi un camion s-a soldat cu cel puţin 20 de morţi şi în jur de zece răniţi sâmbătă dimineaţă, în estul Guatemalei, potrivit unui bilanţ comunicat de protecţia civilă, relatează AFP, scrie agerpres.

Accidentul s-a produs pe un drum din departamentul Zacapa, a anunţat pe Twitter Direcţia generală a poliţiei rutiere (PROVIAL).

Citește și : Muntenegru: Protest al ortodocşilor împotriva unei legi aşa-numite a ‘spolierii’

Nouăsprezece persoane au murit la locul accidentului şi un copil de şapte ani a decedat în urma rănilor suferite într-un spital din apropiere, unde au mai fost transportate alte circa zece persoane, a declarat presei David de Leon, purtătorul de cuvânt al Conred, organismul însărcinat cu gestionarea catastrofelor.

Potrivit informaţiilor din presa locală, şoferul camionului a pierdut controlul autovehiculului şi a lovit în plin autocarul, care venea din departamentul Peten (nord) şi se îndrepta spre capitala Ciudad de Guatemala.


“Noi toţi, guatemalezii, ne-am trezit în doliu”, a scris pe Twitter preşedintele ales Alejandro Giammattei, care îşi va începe mandatul pe 14 ianuarie.

Citește și : SUA, foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia (oficial american)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul anunță primele stimulente financiare pentru primăriile care au aprobat deciziile finale de amalgamare

Procesul de amalgamare voluntară a administrației publice locale continuă, iar până în prezent 175 de primării au adoptat deciziile finale privind unirea administrativă. Totodată,...

Peste 3 500 de șoferi, documentați în weekend pentru încălcări rutiere

Peste 3 500 de șoferi au fost documentați, în zilele de odihnă, pentru încălcări comise în traficul rutier. Cele mai multe nereguli – 1...

Ministerul Sănătății investighează posibile scheme la AMDM

Ministerul Sănătății a dispus un control la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în urma informațiilor apărute în presă privind presupuse nereguli în activitatea...

Eugeniu Buzatu, și Sergiu Ceban, admiși în etapa următoare a concursului pentru șefia Energocom

Consiliul Energocom a admis doi candidați în etapa următoare a concursului pentru funcția de director general al companiei. Printre aceștia se numără actualul director...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.