StiripesurseȘtirile zileiCel puţin trei morţi, dintre care doi membri ai gărzii prezidenţiale,...

Cel puţin trei morţi, dintre care doi membri ai gărzii prezidenţiale, în urma atacurilor cu rachete asupra capitalei afgane Kabul

Publicat:

Cel puţin trei persoane, dintre care doi membri ai gărzii prezidenţiale afgane, au fost ucise şi 16 au fost rănite de rachete trase marţi asupra capitalei Kabul, au anunţat miercuri responsabili afgani, informează AFP, scrie agerpres.

“Din nefericire, în urma acestor atacuri cu rachete, trei persoane, printre care doi funcţionari ai guvernului, au fost ucise şi alte 16 au fost rănite, printre care patru copii şi o femeie”, a precizat Tareq Arian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, într-un comunicat.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Franţa

Paisprezece rachete au lovit centrul capitalei afgane marţi, dintre care una a atins palatul prezidenţial, în timp ce ţara aniversa 101 de ani de independenţă.

Doi membri ai gărzii de onoare a preşedintelui au murit în atac, au declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, doi angajaţi ai palatului prezidenţial. Alţi şase membri ai gărzii de onoare au fost răniţi atunci când rachete au lovit palatul, la scurt timp după încheierea unei ceremonii în prezenţa şefului statului.


Atacul, nerevendicat deocamdată, a intervenit în condiţiile în care guvernul afgan şi talibanii ar urma să înceapă în curând negocieri de pace.

Palatul prezidenţial se află într-un sector foarte protejat din Kabul, la câţiva paşi de cartierul ambasadelor, ascuns în spatele unor ziduri înalte de beton.

Citește și : Italia a raportat 403 cazuri noi de coronavirus şi cinci decese în ultimele 24 de ore

Este a treia oară în doi ani când edificiul este vizat sau atins de rachete. În august 2018, circa 30 de obuze de mortier au fost lansate asupra capitalei afgane, dintre care unele au căzut în timpul unui discurs al lui Ghani.

Gruparea Stat Islamic a revendicat acel atac, precum şi tirurile de rachete din martie împotriva ceremoniei de învestire a preşedintelui afgan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.