StiripesurseDiasporaCel puţin un mort şi 35 de răniţi în urma unei...

Cel puţin un mort şi 35 de răniţi în urma unei coliziuni între un tren şi un vehicul de întreţinere în centrul Portugaliei

Publicat:

O coliziune între un tren de mare viteză şi un vehicul de întreţinere în centrul Portugaliei s-a soldat vineri cu cel puţin un mort şi 35 de răniţi, a anunţat Autoritatea naţională de protecţie civilă (CNOS), relatează Reuters, scrie agerpres.

Un purtător de cuvânt al CNOS a declarat pentru Reuters că două elicoptere medicale, precum şi 163 de salvatori, inclusiv pompieri, se află la locul accidentului.

Citește și : Trump ameninţă să trimită Garda Naţională la Portland pentru a pune capăt unor ciocniri

La bordul trenului Alfa Pendular, cel mai rapid din Portugalia, se aflau 240 de persoane, a precizat purtătorul de cuvânt. El a adăugat că dintre cei 35 de răniţi, 30 au răni minore şi cinci sunt răniţi grav.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului districtual de operaţiuni de asistenţă din Coimbra, oraş aflat în apropierea locului unde a avut loc coliziunea, a declarat pentru Reuters că şi mai multe autovehicule ale serviciilor de urgenţă se îndreaptă spre locul coliziunii.


Canalul de televiziune SIC a anunţat anterior că accidentul feroviar s-a soldat cu un mort şi cel puţin 50 de răniţi.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.