StiripesurseȘtirile zileiCele două Corei îşi relaxează paza militară de la frontiera comună

Cele două Corei îşi relaxează paza militară de la frontiera comună

Publicat:

Seulul şi Phenianul au decis să se retragă de la posturile de pază de-a lungul frontierei comune, măsură menită să întărească încrederea reciprocă, a anunţat marţi ministrul sud-coreean al apărării, pe fondul detensionării situaţiei din peninsulă, informează AFP, potrivit agerpres.

Zona Demilitarizată (DMZ) ce divizează Coreea în două de la sfârşitul războiului (1950-1953) este, contrar a ceea ce lasă se înţeleagă numele său, una dintre cele mai militarizate zone din lume.

Cteşte şi: Trump spune că ‘cel mai probabil’ se va vedea din nou cu Kim Jong Un

Ministrul sud-coreean al apărării, Song Young-moo, a anunţat că ţara sa se va retrage din circa zece posturi de pază, într-un gest de deschidere.

“Aceasta înseamnă că ne vom retrage iniţial dintr-un post sau două şi că vom extinde progresiv această măsură”, a declarat el în faţa parlamentarilor sud-coreeni, precizând că Nordul va face la fel. “Nordul şi Sudul au acceptat să retragă posturi care sunt aproape unele de altele. Două cele mai apropiate (posturi) sunt la circa 700 de metri şi ne vom retrage din cele care sunt la mai puţin un kilometru unele de altele”, a precizat el.


Un oficial al ministerului sud-coreean interpelat de AFP a refuzat să precizeze dacă aceste posturi vor fi efectiv destructurate.

Războiul din Coreea s-a încheiat în 1953 cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace, ceea ce face ca Seulul şi Phenianul să fie tehnic în continuare în război.

Citeşte şi: Atac masiv cu rachete asupra Kabulului. Este vizat palatul prezidenţial

La doi ani după escaladarea tensiunilor din cauza programelor nuclear şi balistic ale Coreei de Nord, peninsula cunoaşte din ianuarie anul curent o remarcabilă detensionare. Aceasta a fost ilustrată la sfârşitul lui aprilie prin întrevederea istorică între preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, în “satul armistiţiului” Panmunjom, situat în DMZ.

Cei doi lideri vor avea o nouă întrevedere în septembrie, la Phenian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.