StiripesurseȘtirile zileiCele două Corei pregătesc un nou summit la nivel înalt

Cele două Corei pregătesc un nou summit la nivel înalt

Publicat:

Cele două Corei vor avea săptămâna viitoare discuţii la nivel înalt în vederea pregătirii celui de-al treilea summit între preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, a anunţat joi Seulul, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Ministerul Unificării sud-coreean nu a oferit nicio informaţie cu privire la locul unde va fi organizat noul summit, însă preşedintele Moon Jae-in a acceptat, la primul summit din aprilie, o invitaţie de a merge la Phenian în toamna acestui an.

Citește și: Senatul argentinian respinge legalizarea avortului

Cea de-a doua întâlnire între Moon Jae-in şi Kim Jong Un a avut loc în luna mai.

Într-un comunicat, ministerul a precizat că cele două părţi se vor întâlni luni în partea de nord a satului Panmunjom, în Zona demilitarizată (DMZ) care separă cele două Corei, pentru “a discuta despre pregătirea unui nou summit intercoreean”.


Propunerea a venit din partea Coreei de Nord, a precizat ministerul, precizând că Phenianul a propus joi ca cele două părţi să se întâlnească pentru “a evalua progresele” după primul summit din aprilie care a deschis calea unei întâlniri istorice în iunie, la Singapore, între Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump.

Citește și: Paradisul din Indonezia a fost lovit de un nou cutremur puternic

Luni, delegaţia sud-coreeană va fi condusă de ministrul unificării Cho Myoung-gyon, care a mers luna trecută la Phenian pentru a participa la un meci de baschet amical între cele două Corei, potrivit ministerului.

“În cadrul viitoarelor discuţii la nivel înalt, cele două părţi vor discuta modalităţile de punere în aplicare a Declaraţiei de la Panmunjom şi organizarea cu succes a unui nou summit intercoreean”, a afirmat ministerul într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.