Patru posturi independente de televiziune din Georgia şi-au suspendat miercuri emisia pentru 24 de ore în semn de protest faţă de atacurile împotriva reprezentanţilor mass-media şi uciderea brutală a unui cameraman, relatează AFP, potrivit agerpres.
Decesul, survenit duminică, al lui Alexandr Laşkarava, un cameraman de 37 de ani, care lucra pentru televiziunea independentă Pirveli, după ce a fost bătut cu bestialitate la 5 iulie în timp ce se afla în exerciţiul funcţiunii la o manifestaţie împotriva unui marş LGBTQ, a suscitat un val de indignare în Georgia.
Aleksandre Lashkarava, a camera operator at TV Pirveli injured during 5 July’s violence in Tbilisi, has been found dead at his home. Lashkarava sustained broken facial bones and a concussion when homophobic protesters beat him in the street. Police have launched an investigation. pic.twitter.com/4RKfq0oHDj
— OC Media (@OCMediaorg) July 11, 2021
Citește și: Veneția INTERZICE navigarea marilor vase de croazieră
Peste 50 de jurnalişti au fost atacaţi în aceeaşi zi, când o paradă gay preconizată iniţial să se desfăşoare la Tbilisi a fost în cele din urmă anulată din considerente de siguranţă.
După decesul cameramanului, în urma rănilor, ceea ce marchează – potrivit organizaţiei neguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF) ‘o turnură catastrofală pentru libertatea de informare în Georgia’, mii de georgieni au manifestat pentru a cere demisia premierului Irakli Garbaşvili, acuzând partidul de la putere Visul georgian că nu a făcut nimic pentru a împiedica violenţele împotriva jurnaliştilor.
Georgian police have seized the corpse of a TV cameraman who was injured on July 5 from his Tbilisi apartment after his family refused a state-led forensic autopsy. Lekso Lashkarava was one of 53 journalists beaten by violent mobs protesting against LGBT pride events. pic.twitter.com/ISAWSpTs0a
— Radio Free Europe/Radio Liberty (@RFERL) July 12, 2021
Miercuri, patru televiziuni independente – Pirveli, Formula, Mtavari şi Kavkasia – au anunţat că-şi suspendă emisia pentru 24 de ore.
‘Garibaşvili trebuie să demisioneze. Toţi cei care au atacat jurnalişti la 5 iulie trebuie să fie urmăriţi penal’, au cerut redacţiile celor patru televiziuni în comunicate postate pe paginile lor de Facebook.
‘Ne-am suspendat programele pentru 24 de ore. Tăcerea noastră se doreşte a fi un strigăt puternic faţă de provocările incredibile cu care se confruntă mass-media independente în Georgia’, a declarat pentru AFP redactorul-şef al Pirveli, Nodar Meladze.
LGBTQ campaigners in Georgia canceled a Pride march in capital Tbilisi after groups opposed to the event stormed their office and attacked activists and journalists https://t.co/XyaXpm3XbF pic.twitter.com/wEFwwHyklU
— Reuters (@Reuters) July 6, 2021
Sute de jurnalişti s-au adunat marţi în faţa locuinţei lui Alexandr Laşkarava din Tbilisi pentru înmormântarea sa, formând o gardă de onoare în jurul sicriului său cu camerele de filmat îndreptate spre pământ în semn de doliu.
Journalists bid farewell to Aleksandre Lashkarava, who was attacked during the 5 July anti-Pride riots in Tbilisi, with a corridor of cameras and a round of applause. Supporters are following Lashkarava’s coffin through the city to the burial service. pic.twitter.com/av9Uhy5kFJ
— OC Media (@OCMediaorg) July 13, 2021
Premierul a transmis condoleanţe familiei lui Laşkarava şi colegilor săi, promiţând o anchetă rapidă asupra decesului său, ‘o tragedie incredibilă’ – potrivit afirmaţiei sale.
Citește și: Joe Biden îi critică dur pe republicanii americani: ‘Este un atac împotriva democraţiei’
Întrebat miercuri cu privire la eventuale sancţiuni împotriva unor responsabili georgieni după acest atac, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a declarat într-o conferinţă de presă: ‘Avem o serie de instrumente pentru ca cei responsabili de încălcarea drepturilor omului să poată fi traşi la răspundere. Sancţiunile sunt într-adevăr unul dintre aceste instrumente.’
Premierul Garibaşvili este vizat de critici, atât din partea opoziţiei, cât şi a militanţilor pentru drepturile omului, după ce a luat atitudine împotriva Gay Pride, calificând acest eveniment ca ‘inacceptabil pentru o mare parte a societăţii’.
De asemenea, Reporteri fără Frontiere a acuzat guvernul georgian de ‘pasivitate culpabilă’ în faţa violenţelor.











