StiripesurseDiasporaCENTENARUL ARMISTIŢIULUI - Peste 70 de lideri politici din întreaga lume...

CENTENARUL ARMISTIŢIULUI – Peste 70 de lideri politici din întreaga lume se reunesc la Paris

Publicat:

Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, participă astăzi, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial. La ceremonii este prezent şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro .

Duminică dimineaţa, la ora 11.00, în a unsprezecea zi a celei de a unsprezecea luni a anului – pentru a marca exact momentul la care focul a fost oprit pe toate fronturile europen , cei 72 de preşedinţi şi şefi de guverne străini se vor alătura preşedintelui Emmanuel Macron la Arcul de Triumf din Paris pentru a celebra Centenarul sfârşitului Primului Război Mondial.

Citește și : Corpul jurnalistului Khashoggi a fost dizolvat în acid și aruncat în canalizare (presa turcă)

Pentru asigurarea securităţii, Ministerul francez de Interne a mobilizat 10.000 de membri ai forţelor de ordine.

Duminică după-amiază, liderii politici vor participa la Forumul de la Paris pentru Pace. Nu însă şi preşedintele SUA, Donald Trump, care va părăsi Franţa mai devreme.


Sâmbătă seara, toţi liderii veniţi la Paris au participat la un dineu oferit de cuplul prezidenţial francez Brigitte şi Emmanuel Macron, în incinta muzeului d’Orsay.

Tot sâmbătă, Donald Trump şi Emmanuel Macron s-au întâlnit la Palatul Elysee. Cei doi au convenit că Europa trebuie să contribuie mai mult pentru apărare, relatează Reuters şi Le Figaro. Presa franceză a remarcat faptul că la întâlnirea de la Palatul Elysee, Macron şi-a pus mâna pe genunchiul liderului american şi l-a numit pe Trump prietenul său. La rândul său, Trump a spus că şi el îl consideră pe Macron un prieten foarte bun, cu care are multe în comun. “Vrem o Europă puternică. Este foarte important pentru noi. Vrem să ajutăm Europa, dar în mod corect. În acest moment împărţirea poverii a fost în mare parte asupra SUA”, a mai afirmat Trump. Macron a spus că împărtăşeşte sentimentele lui Donald Trump, precizând că ar vrea ca Europa să suporte o mai mare parte a apărării în cadrul NATO.

De asemenea, preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei au dezvelit sâmbătă o placă comemorativă cu un mesaj de pace la Memorialul de la Compiegne, în Poiana Rethondes, unde în urmă cu 100 de ani a fost semnat armistiţiul ce a pus capăt Primului Război Mondial.

”De Centenarul Armistiţiului din 11 noiembrie 1918, Emmanuel Macron, preşedintele Republicii Franceze, şi Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane, au reafirmat valoarea reconcilierii franco-germane în serviciul Europei şi al păcii”, este mesajul inscripţionat pe această placă, transmite AFP.

Ceremonia a avut o puternică încărcătură simbolică, fiind prima dată după război când preşedintele Franţei şi şeful Guvernului german se întâlnesc în acest loc.

Citește și : Partidul preşedintelui francez Macron şi liberalii europeni fac front comun pentru alegerile europene din mai 2019

Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 – cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.