StiripesurseExterneCercetătorii britanici se tem că redeschiderea școlilor ar genera un val...

Cercetătorii britanici se tem că redeschiderea școlilor ar genera un val mult mai mare de coronavirus

Publicat:

Marea Britanie se poate confrunta în iarna care vine cu un al doilea val de COVID-19 de două ori mai mare decât primul în cazul în care redeschide şcolile fără a dispune de un sistem mai eficient de testare şi identificare a contactelor, conform unui studiu publicat marţi, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Cercetători de la University College London şi London School of Hygiene and Tropical Medicine au elaborat un grafic al impactului pe care l-ar putea avea asupra răspândirii virusului redeschiderea şcolilor, cu program normal sau redus, pentru a permite revenirea la lucru a părinţilor.

Citește și: Majoritatea germanilor susțin plecarea trupelor americane

Ei au conchis că poate fi prevenit un al doilea val dacă sunt descoperiţi şi testaţi 75% dintre cei cu simptome şi sunt identificate 68% dintre contactele acestora sau dacă sunt depistaţi 87% dintre cei cu simptome şi sunt testate 40% dintre contactele acestora.

“Totuşi, prevedem că, dacă nu se atinge un nivel suficient de extins de testare-identificare-izolare, redeschiderea şcolilor, combinată cu redeschiderea aferentă a societăţii, în toate scenariile, ar putea induce un al doilea val de COVID-19”, se arată în studiul publicat în revista The Lancet Child and Adolescent Health.


“Graficul nostru sugerează că redeschiderea completă a şcolilor în septembrie 2020 fără o strategie eficientă de testare-identificare-izolare ar duce la creşterea ratei de reproducere peste 1 şi la un al doilea val de infecţii cu punctul culminant în decembrie 2020 şi de 2-2,3 ori mai mare decât primul val”, susţin cercetătorii britanici.

Autoarea principală a studiului, Jasmina Panovska-Griffiths, expertă în modelare matematică la University College London, a mai explicat că în prezent sistemul de testare şi identificare din Anglia depistează doar circa 50% din contactele tuturor celor testaţi pozitiv la COVID-19. Ea a dat asigurări însă pe BBC că scenariul cel mai prost poate fi încă evitat, dacă sunt diagnosticaţi suficient de mulţi dintre cei cu simptome şi contactele acestora sunt depistate şi izolate.

Citește și: Israelul a atacat din nou Siria

În Marea Britanie, şcolile s-au închis în martie, primind doar copii ai angajaţilor din sectoarele-cheie, iar în iunie au fost redeschise doar pentru un număr redus de elevi.

Guvernul britanic a afirmat însă până la începutul lui septembrie toţi elevii se vor întoarce la şcoală, premierul Boris Johnson subliniind că este vorba de o prioritate naţională. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.